Peste 80% dintre programele USAID au fost anulate. Cum s-a ajuns aici

Secretarul american de Stat Marco Rubio a anunțat, luni, că administrația Trump a finalizat procesul de șase săptămâni de eliminare a programelor de ajutor umanitar global gestionate de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), o instituție cu o tradiție de șase decenii. Rubio a mai precizat că programele care nu au fost desființate vor fi transferate sub administrarea Departamentului de Stat.
Procesul, care a presupus desființarea a 5.200 dintre cele 6.200 de programe, a fost implementat de echipa politică a lui Trump din cadrul Departamentului de Stat și de echipele de eficiență guvernamentală conduse de Elon Musk.
„După o analiză de şase săptămâni, anulăm oficial 83% din programele USAID”, a transmis pe platforma socială X şeful diplomaţiei americane, menţionând cheltuieli inutile de „zeci de miliarde de dolari", fără a oferi cifre exacte. „În acord cu Congresul, ne dorim ca 18% din programele menţinute să fie de acum administrate mult mai eficient de către Departamentul de Stat”, a adăugat Rubio, potrivit ABCnews.
De ce a fost desființată USAID?
Pe 20 ianuarie, președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care a dispus o revizuire a zecilor de miliarde de dolari alocate programelor de ajutor internațional. Trump a susținut că mare parte din fondurile destinate ajutorului umanitar sunt irosite și servesc unei agende liberale.
Desființarea USAID, o agenţie independentă creată în 1961 şi care gestiona până în prezent un buget anual de 42,8 miliarde de dolari, adică 42% din ajutorul umanitar alocat la nivel mondial, pune capăt unei politici de lungă durată, conform căreia ajutorul umanitar și dezvoltarea internațională contribuiau la securitatea națională a SUA, prin sprijinirea economiilor emergente, consolidarea alianțelor și promovarea unei imagini favorabile a Statelor Unite.
În săptămânile de după ordinul lui Trump, unul dintre apropiații acestuia, Pete Marocco, alături de Elon Musk, a suspendat din funcție angajații USAID din întreaga lume, a blocat plățile agenției și a anulat mii de contracte de ajutor și dezvoltare.
Mii de proiecte, de la combaterea epidemiilor și prevenirea foametei, până la formarea profesională și promovarea democrației, au fost oprite brusc, iar organizațiile umanitare și alte entități partenere USAID au fost forțate să concedieze zeci de mii de angajați în SUA și în alte țări.
Mai multe ONG-uri și companii care au colaborat cu USAID au intentat procese împotriva administrației Trump, acuzând că eliminarea în masă a contractelor a inclus și programe despre care Rubio afirmase că vrea să le păstreze. Aceste grupuri susțin că anularea contractelor a fost ilegală, a încălcat termenii contractuali și a privat companiile și ONG-urile de miliarde de dolari.
Încetarea ajutorului american pentru programele de combatere a tuberculozei pune în pericol „milioane de vieţi”, a avertizat la rândul său Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), o altă agenţie a ONU din care SUA au anunţat că se retrag, potrivit NBC News.