Războiul comercial se extinde: China impune tarife asupra Canadei. Sunt vizate importurile de produse agricole

Se deschide un nou front în războiul comercial global: China a anunțat sâmbătă impunerea unor tarife pentru produse agricole și alimentare canadiene în valoare de peste 2,6 miliarde de dolari, represalii la taxele impuse de Ottawa în octombrie.
China este al doilea cel mai mare partener comercial al Canadei. În 2024, Canada a exportat bunuri în valoare de 47 de miliarde de dolari către a doua cea mai mare economie din lume, conform datelor vamale chineze.
Taxele, anunțate de Ministerul Comerțului din China și programate să intre în vigoare pe 20 martie, reprezintă un răspuns la taxele de 100% și 25% impuse de Canada în urmă cu patru luni asupra vehiculelor electrice fabricate în China și produselor din oțel și aluminiu.
Acum, chinezii vor aplica o taxă vamală de 100% pentru produse canadiene din ulei de rapiță și mazăre în valoare de puțin peste 1 miliard de dolari și o taxă de 25% pentru fructe de mare și carne de porc zîn valoare de 1,6 miliarde de dolari.
„Măsurile Canadei încalcă grav regulile Organizației Mondiale a Comerțului, constituie un act tipic de protecționism și sunt măsuri discriminatorii care afectează grav drepturile și interesele legitime ale Chinei”, a declarat Ministerul Comerțului din China într-un comunicat, potrivit Reuters.
Cu toate acestea, pare că autoritățile chineze lasă loc de negociere, prin excluderea rapiței din lista de produse supuse tarifelor. Dar aceste taxe reprezintă, totuși, un avertisment.
„Răspunsul întârziat al Chinei (față de tarifele impuse de Ottawa în octombrie n.r.) reflectă atât constrângerile de capacitate, cât și un semnal strategic”, a declarat Dan Wang, director pentru China la Eurasia Group din Singapore. „Ministerul Comerțului din China este suprasolicitat, gestionând dispute comerciale cu SUA și Uniunea Europeană. Canada, o prioritate mai scăzută, a trebuit să își aștepte rândul.”
Premierul canadian Justin Trudeau a declarat în august că Ottawa impune aceste taxe pentru a contracara ceea ce a numit politica intenționată a Chinei de supraproducție, urmând exemplul Statelor Unite și al Uniunii Europene, care au introdus, de asemenea, taxe pe vehiculele electrice fabricate acolo.
Ca răspuns, China a lansat în septembrie o investigație antidumping asupra importurilor canadiene de rapiță. Peste jumătate din exporturile de rapiță ale Canadei ajung în China, în valoare de 3,7 miliarde de dolari în 2023.
„Investigația asupra rapiței din Canada este încă în desfășurare. Faptul că acest produs nu a fost inclus pe lista tarifelor de această dată ar putea fi un semn că Beijingul dorește să lase loc pentru negocieri”, a spus Rosa Wang, analistă la firma de consultanță agricolă JCI.