România și Republica Moldova vor avea o nouă conexiune terestră. S-au depus ofertele pentru ridicarea unui nou pod la Ungheni

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
pod romania frontiera
sursa: Inquam Photos / George Călin

Trei oferte au fost depuse pentru proiectarea şi construcţia podului peste Prut de la Ungheni, un contract cu o valoare estimată de 156,26 milioane de lei (fără TVA), finanţat din funduri externe nerambursabile, relatează Agerpres.

Anunțul a fost făcut miercuri de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

"Au fost depuse trei oferte pentru proiectarea şi construcţia podului peste Prut de la Ungheni! Asocierea Automagistral Pivden SRL - SC Perfect Consult Europe SRL, Ness Proiect Europe SRL - ofertant unic, Comsales Grup SRL. Proiectul urmăreşte realizarea unei legături rutiere între România (judeţul Iaşi) şi Republica Moldova (raionul Ungheni).

Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătură care va asigura conexiunea cu viitoarea Autostradă (A8) Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni (km 96+140) şi care va traversa râul Prut pe două poduri paralele cu lungimea de minimum 261,2 m", a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.

Durata pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 24 de luni din care 6 luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Cele două poduri vor avea tablier mixt oţel-beton şi grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulaţie).