Uniunea Europeană își propune să devină mai competitivă și să recupereze decalajul față de SUA și China. Care e planul

Comisia Europeană și-a prezentat miercuri planurile pentru a inversa declinul industrial din blocul comunitar și pentru a intensifica eforturile de a concura cu Statele Unite și China în noi domenii, precum inteligența artificială, de a reduce costurile energetice și a simplifica birocrația.
Documentul „Busola Competitivității” stabilește cursul legislativ și inițiativele Comisiei pentru următorii doi ani în sectoare cheie, precum cel siderurgic și industria auto, dar și în tehnologii emergente, inclusiv biotehnologie și calcul cuantic.
„Dacă Europa acceptă un declin economic gestionat și treptat, se condamnă la o ‘agonie lentă’”, se arată în document, reluând avertismentul fostului președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, al cărui raport despre competitivitatea UE de anul trecut stă la baza planului Comisiei, potrivit Reuters.
Organizația BusinessEurope a salutat inițiativa, subliniind însă necesitatea unor măsuri concrete și rapide. În schimb, Sebastian Mang, consilier de politici la think tank-ul New Economics Foundation, a criticat planul pentru că nu pune accent pe creșterea investițiilor publice, reamintind apelul lui Draghi pentru un sprijin anual de 800 de miliarde de euro.
Simplificarea birocrației
Pe 26 februarie, Comisia va prezenta un „Pact pentru Industria Curată”, un plan multianual pentru a sprijini decarbonizarea industriilor energointensive și pentru a stimula producția de tehnologii verzi, alături de măsuri pentru asigurarea unui acces mai larg la energie cu prețuri accesibile.
Tot atunci, Executivul european va dezvălui planuri de reducere a obligațiilor de raportare pentru companii, vizând în special cerințele de raportare privind sustenabilitatea, regulile de due diligence și sistemul care definește investițiile considerate ecologice.
Comisia estimează că aceste măsuri vor fi primele dintr-o serie de pachete de simplificare menite să reducă povara administrativă cu cel puțin 25% pentru companii și cu 35% pentru întreprinderile mici, economisind aproximativ 37,5 miliarde de euro anual.
Grupul Climate Action Network a criticat abordarea Comisiei, avertizând că prezentarea reglementărilor drept principal obstacol în calea competitivității reprezintă o greșeală periculoasă. Lipsa investițiilor și prețurile ridicate la energie, nu reglementările, sunt cele care frânează dezvoltarea companiilor, a argumentat organizația.
Mai multă coordonare și integrare
Planul Comisiei include și o propunere de a favoriza companiile europene în licitațiile publice, precum și o inițiativă prin care Comisia ar coordona politicile naționale privind infrastructura energetică, precum rețelele electrice și stocarea energiei.
Executivul UE ar putea juca un rol similar în investiții și dezvoltarea infrastructurii digitale, utilizarea inteligenței artificiale, precum și în domenii strategice, precum producția de medicamente esențiale.
Alte idei propuse includ un regim juridic special pentru companiile inovatoare, facilitarea accesului acestora la piața unică și la finanțare, achiziții comune de materii prime critice la nivelul Uniunii Europene și crearea unei piețe integrate pentru industria de apărare.
Comisia se confruntă cu presiuni din partea mediului de afaceri, a Partidului Popular European (PPE) și a unor state, precum Franța, nu doar pentru a simplifica raportarea, ci și pentru a amâna sau relaxa legislația climatică recent adoptată.
Blocul comunitar trebuie, de asemenea, să răspundă provocărilor generate de noua administrație a președintelui american Donald Trump, care promite eliminarea unor reglementări pentru companiile din SUA și a îndemnat UE să ușureze condițiile de afaceri.
Săptămâna trecută, Franța a propus amânarea pe termen nelimitat a unei directive UE privind obligațiile de due diligence pentru companii și întârzierea cu doi ani a directivei privind raportarea sustenabilității corporative.
Pe 1 februarie, Comisia va asculta plângerile industriei auto europene privind țintele de emisii CO2 pentru 2025 și posibilele penalități, în cadrul unui „dialog strategic” menit să asigure viitorul sectorului.