Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 15 august

Data publicării:
digistoria-carton

1945 - VOCEA ÎMPĂRATULUI

Împăratul Hirohito al Japoniei a anunțat, printr-un mesaj audio, că țara a capitulat. A fost pentru prima în istoria țării când japonezii de rând au auzit vocea Împăratului. Hirohito nu a folosit direct cuvânt "capitulare", dar a zis
de atacurile atomice de la Hiroshima și Nagasaki. O parte a Armatei a încercat să oprească difuzarea mesajului. Anunțul venit de la Tokyo a declanșat petreceri de stradă în țările aliate. Japonia era ultima din puterile Axei care mai lupta. Al Doilea Război Mondial a ajuns la final.

1969 - MARELE FESTIVAL

Acum 54 de ani, pe terenul unei ferme din statul american New York, sute de mii de oameni s-au strâns pentru trei zile de "pace și muzică" la festivalul Woodstock. Festivalul trebuia să fie de vineri până duminică, dar din cauza ploii și a întârzierilor, evenimentul a ținut până luni. Jimmy Hendrix a fost ultimul artist care a cântat. Woodstock este unul dintre cele mai mari festivaluri de
muzică din istorie și un punct de cotitură pentru muzică. Woodstock este și un simbol al contraculturii din anii 1960.

1977 - MESAJ DIN SPAȚIU

Acum 46 de ani, radiotelescopul unei universități din SUA detectează un semnal venit din adâncul spațiului. Reacția astronomului care l-a găsit a fost simplă: "Wow!". Radiotelescopul respectiv era folosit pentru căutarea de inteligență extraterestră. Semnalul avea toate caracteristicile pe care oamenii de știință le așteptau. Semnalul "Wow!" a durat 72 de secunde și a venit din constelația Săgetătorului. Oamenii de știință au formulat diverse ipoteze, dar nu au putut să-i explice originea.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri