Radu Mazăre a fost eliberat din închisoare

Data actualizării: Data publicării:
radu mazare
Radu Mazare FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Radu Mazăre, fostul primar al orașului Constanța, a fost eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov i-a admis, luni, cererea de liberare condiționată.

ACTUALIZARE 18:10 - Radu Mazăre a fost eliberat din penitenciarul Jilava. Fostul edil al Constanței a fost așteptat la ieșire de soția lui și a declarat jurnaliștilor că nu îl mai interesează viața publică.


Tribunalul Ilfov i-a admis luni lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

Iniţial, pe 17 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 respinsese cererea lui Mazăre, însă acesta a avut câştig de cauză la Tribunalul Ilfov.

Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, în februarie 2019, în dosarul retrocedărilor fictive din Constanța. El a mai fost condamnat la 5 ani de închisoare, în februarie 2022, în dosarul Polaris.

Pentru ce a fost condamnat Mazăre

În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

În acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat în 3 februarie 2022, la cinci ani de detenţie.

În dosarul retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv în februarie 2019 la 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori.

De asemenea, prin Decizia nr 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor