RAPORT DE ȚARĂ. Judeţul Arad stă pe un zăcământ uriaș de apă termală

Data publicării:
2803arad 20strand-57429

„Am început mai târziu, din păcate, dar am putea să folosim și noi această apă să fim și noi să zicem un Felix al Aradului să zicem așa”, spune Gheorghe Cosma, proprietarul unui complex balnear.

Construit chiar în Arad, centrul balnear al lui Gheorghe Cosma a înghițit până acum o investiție de trei milioane de euro, din care peste două milioane a costat doar forajul de apă termală. A ajuns rapid foarte popular, mai ales că este acoperit, deci disponibil în tot timpul anului.

„Aceste zăcăminte de sub câmpia Aradului sunt o mare binefacere pentru județ și, în special, pentru orașul Arad. De aceea, am și forat și am făcut această oază a Aradului, unde vin foarte mulți oameni, foarte mulți pensionari, avem peste 1.200 de abonamente care funcționează și suntem bucuroși pentru că putem să ajutăm la necazurile și la bolile care sunt destul de frecvente astăzi”, crede Gheorghe Cosma.

Construit acum 120 de ani, Castelul Purgly, din comuna arădeană Șofronea, a fost preluat în 1996 de către o fundație care l-a salvat de la ruină. Fost sediu CAP, castelul a necesitat o restaurare deloc ieftină - două milioane şi jumătate de euro au fost investiţi, iar planul de reabilitare a inclus și valorificarea forajului de apă termală aflat în vecinătate.

Ștrandul de la Șofronea este singurul ștrand în aer liber din județul Arad care funcționează tot timpul anului. Vin aici oameni de la sute de kilometri.

Luxul scăzut face parte din politica administratorilor ștrandului. O creștere a confortului ar însemna și creșterea prețului de intrare care în prezent este simbolic: cinci lei. Spre deosebire de facilitățile moderne oferite în alte părți, aici filosofia este una simplă: natură și relaxare pe bani puțini pentru toată lumea.

În sezonul cald, în jurul Aradului sunt deschise în jur de 10 ștranduri cu apă termală. Numai în ultimii doi ani s-au deschis două locuri noi, printre investitori numărându-se și Primăria Municipiului Arad care a alocat 800.000 de euro, ca să aibă o zonă cu apă termală în cadrul ștrandului public.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

În aşteptarea regionalizării, vreme de 21 de săptămâni, campania Raport de ţară face radiografia României reale. În fiecare zi, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, din care, la final de săptămână, tragem linie şi adunăm împreună atuurile şi punctele slabe. Din Braşov, Sibiu, sau de oriunde în România, intraţi şi votaţi-vă judeţul preferat în secţiuneaRaport de ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
Judecătorii CCR cu pensii speciale de 68.000 lei au decis: Plata CASS la pensie este obligatorie
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...