Video Cât costă să-ți clonezi câinele sau pisica la un laborator din Spania: „Animalul este practic același, se va comporta aproape la fel”

Data actualizării: Data publicării:
un tanar ridica in brate un catel
Foto: Captură Digi24

Cristian Morales trăiește în Spania și nu a suportat gândul de a-și pierde pentru totdeauna prietenul blănos. El și Lola erau de nedespărțit. Așa că atunci când Lola a murit, Cristian a apelat la un laborator ce creează o copie genetică a animalului de companie. Situat în sudul Spaniei, clonează acum pisici și câini. Dar totul vine la pachet cu un preț pe măsură.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Erau de nedespărțit: buldogul francez Lola și proprietarul ei, Cristian Morales, în vârstă de 33 de ani. Când Lola a murit, bărbatul a înghețat o probă din ADN-ul ei, pentru ca într-o bună zi să o readucă la viață.

Cristian Morales, stăpânul Lolei: Vreau să-mi clonez câinele, pe Lola, pentru că simt că povestea noastră nu s-a încheiat cu adevărat. Am avut un accident în urmă cu un an - Lola și-a rupt spatele și a avut nevoie de operație. A făcut după aceea septicemie și a ajuns să moară de pneumonie.

Lola a trăit până la nouă ani. Totul în apartamentul lui Cristian din Barcelona îi amintește de câinele său. Era ca o familie pentru el.

Cristian Morales, stăpânul Lolei: Acesta este bolul ei cu mâncare, bolul cu apă. Îi plăceau la nebunie mingile de tenis, i le aruncai și le aducea înapoi pe toate.

Au mai rămas doar amintirile - și cenușa Lolei. Imediat după ce a murit, Cristian i-a luat probe de țesut, ca s-o cloneze într-o bună zi.

Cristian Morales, stăpânul Lolei: Ar fi ca și cum aș revedea-o pe Lola. Ca și cum ar fi din nou aici, fizic. Știu că de fapt nu ar fi Lola, dar sunt aceleași gene. Ar fi ca o fiică a Lolei pe care nu a avut-o niciodată, sau o soră geamănă născută în altă perioadă.

În Marbella, sudul Spaniei, acest laborator s-a specializat la început în clonarea cailor pursânge. Acum, este primul din Europa care și-a adăugat în portofoliu câini și pisici.

Enrique Criado Scholz, reprezentantul laboratorului: Sunt copii aproape identice. Dacă animalul era curios, așa va fi și clona lui. Dacă originalul era timid, la fel va fi și clona. Bineînțeles, este un animal diferit, dar genetic, este practic același. Deci se va comporta aproape la fel.

Acest Rottweiler este, de asemenea, menit să fie clonat și i se iau mostre de țesut - pentru 2.800 de euro. Procedura de clonare în sine costă încă 55.000 de euro.

Enrique Criado Scholz, reprezentantul laboratorului: Mulți clienți ne angajează să le clonăm animalele de companie care sunt pe cale să moară, sau tocmai au murit. Și asta îi ajută să-și depășească durerea. Dacă un client își permite să facă o copie a animalului său de companie, o va face.

Însă clonarea unui animal de companie îi ajută, oare, cu adevărat pe proprietari să fie mai puțin triști? Unii psihologi, așa cum este și Andres Martin, nu cred asta.

Andres Martin Quinteros, psiholog: Nu poți evita perioada de doliu - sau să-ți prelungești relația cu un animal de companie. O clonă este întotdeauna doar o copie biologică. Dar nu îi poți clona conștiința și povestea vieții. Așa că durerea și sentimentul de pierdere vor rămâne aceleași.

Însă cererea pentru clonarea animalelor de companie rămâne ridicată. Aici sunt depozitate mostre de la sute de viețuitoare. Până acum, 11 au fost folosite pentru a face o copie.

Enrique Criado Scholz, reprezentantul laboratorului: Clientul sună și noi îi spunem ce facem, îi oferim informații și îi explicăm ce este de fapt o clonă. Îi explicăm că nu este un înlocuitor al animalului de companie original, așa că nu înșelăm clienții.

Cristian a plătit doar pentru a preleva și depozita țesutul Lolei. Încă nu e sigur în privința clonării ei.

Cristian Morales, stăpânul Lolei: Cred că este o afacere profitabilă și mult prea scumpă. Dar poate că prețul va scădea în timp și atunci mă voi gândi mai bine. Am păstrat această opțiune deschisă pentru mine, păstrând genele Lolei.

În felul acesta, ar putea avea mai mult decât niște amintiri. Dar pe viitor?

Cristian Morales, stăpânul Lolei: Îmi imaginez întotdeauna că o voi avea din nou pe Lola când voi fi bătrân, ieșit la pensie. În felul acesta, aș putea să închid cercul și să am din nou câinele meu din tinerețe.

Cristian cheltuiește 500 de euro pe an doar ca să conserve genele câinelui. Pentru el, să o recupereze pe Lola merită prețul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce privilegiu imens...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
S-a decis noua formulă de recalculare a pensiilor speciale. Vor fi în continuare pensii de 20000 lei
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...