O asociaţie pentru protecţia animalelor din Arad a încercat să sterilizeze gratis câini oferind şi bani, dar oamenii au refuzat

Data actualizării: Data publicării:
oameni langa catei pe o strada
O asociaţie de protecţia animalelor din Arad a încercat să sterilizeze gratuit câini oferind şi bani, dar oamenii au refuzat.

Una dintre cele mai cunoscute asociaţii pentru protecţia animalelor din Arad a încercat să sterilizeze gratis câinii dintr-o zonă defavorizată din municipiu, dar localnicii s-au opus şi au refuzat ca patrupedele să fie luate până a doua zi, chiar şi după ce li s-a oferit bani.

Reprezentantul Asociaţiei Animed, Claudiu Iosim, a declarat luni, pentru Agerpres, că în mod constant desfăşoară acţiuni de sterilizare gratuită a câinilor fără stăpân, iar în ultimele zile a mers să adune patrupedele dintr-o zonă unde animalele stau pe câmp sau pe străzi. Când au văzut echipa, localnicii s-au opus, chiar dacă li s-a explicat că procedura de sterilizare e gratuită. Mai mult, în încercarea de a-i convinge pe localnici, acestora li s-au oferit câte 50 de lei pentru fiecare câine pentru care s-ar fi permis sterilizarea.

„Pentru prima dată în cariera mea, oamenii mi-au refuzat şi banii. Le-aş fi dat câte 50 de lei pentru fiecare câine. La zece câini pe care am vrut să îi ridic pentru sterilizare, le-aş fi dat 500 de lei, dar oamenii nu au vrut. Nu am reuşit să iau niciun câine de acolo, aşa că dacă arădenii se întreabă de ce sunt muşcaţi de câini pe stradă, le pot spune că nici dacă le oferim bani nu ne permit să sterilizăm gratuit căţelele”, a spus Claudiu Iosim.

Oamenii care s-au opus sterilizării câinilor lăsaţi liberi locuiesc în barăci, case din chirpici sau chiar colibe, iar asta a fost cu atât mai surprinzător pentru reprezentanţii asociaţiei care au încercat să le ofere bani. Câinii ar fi fost returnaţi a doua zi, după realizarea procedurii medicale.

Asociaţia a fost înfiinţată în 2001, iar din 2004 sterilizează gratuit anual sute de câini şi pisici, cu ajutorul unor donaţii interne şi externe.

Animed estimează că în municipiu există sute de câini nesterilizaţi şi nevaccinaţi care sunt liberi pe străzi şi se hrănesc de la ghenele de gunoi sau primesc mâncare de la unii localnici.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
UE avertizează cetățenii să folosească telefoane simple cu butoane când intră în SUA
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...