Donald Trump, contrazis de Autoritatea Vamală din SUA. „Tarifele au generat 500 de milioane de dolari, nu 2 miliarde pe zi”

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Autoritatea Vamală şi de Protecţie a Frontierelor din SUA (CBP) pare să contrazică declarațiile preşedintelui Donald Trump privind veniturile zilnice obţinute din noile sale tarife comerciale, transmite CNBC, citată de news.ro. Instituția a anunțat, într-un comunicat, că, de pe data de 5 aprilie, „a colectat peste 500 de milioane de dolari în cadrul noilor tarife reciproce, contribuind la un total de peste 21 de miliarde de dolari din 15 acţiuni comerciale prezidenţiale implementate din 20 ianuarie 2025 până în prezent.” Trump a declarat, în repetate rânduri, că Statele Unite încasează 2 miliarde de dolari pe zi din aceste tarife.

Actualizarea vine în contextul unei defecţiuni tehnice de 10 ore în sistemul financiar, care a împiedicat importatorii americani să introducă un cod ce ar fi exclus de la taxare mărfurile aflate deja în tranzit pe apă.

„Chiar şi în timpul întreruperii, fluxul mediu de încasări zilnice de 250 de milioane de dolari al CBP a continuat fără întreruperi”, a precizat agenţia.

Anunțul Autorității Vamale privind încasările zilnice are loc după ce Donald Trump a declarat cu mai multe ocazii că Statele Unite încasează 2 miliarde de dolari pe zi din tarife, incluzând veniturile obţinute în urma aşa-numitelor „tarife reciproce”.

Însă cele mai recente date publicate de Departamentul Trezoreriei arată că încasările zilnice din rubrica „Taxe vamale şi accize” au fost de 305 milioane de dolari. Toate tarifele sunt colectate de CBP la punctul de intrare în SUA.

OMC: Perspectivele comerţului global „s-au deteriorat puternic” 

Între timp, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a avertizat miercuri că perspectivele comerţului global „s-au deteriorat semnificativ”, pe fondul noilor tarife comerciale anunțate de Donald Trump şi al incertitudinii tot mai mari privind politicile comerciale, transmite CNBC.

„Perspectivele pentru comerţul global s-au deteriorat semnificativ din cauza creşterii tarifelor şi a incertitudinii legate de politica comercială”, se arată în raportul „Global Trade Outlook and Statistics”, publicat de OMC.

Potrivit estimărilor actualizate, volumul comerţului global cu bunuri ar urma să scadă cu 0,2% în 2025, urmând o redresare modestă de 2,5% în 2026. În America de Nord, declinul va fi accentuat, exporturile fiind prognozate să scadă cu 12,6% în acest an.

USA Trade Tariff - EU
Uniunea Europeană încearcă să evite un război comercial cu președintele american Donald Trump. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

OMC avertizează că riscurile negative ar putea fi şi mai severe, în special dacă Statele Unite reactivează tarifele „reciproce” şi dacă incertitudinea legată de politicile comerciale se extinde. Într-un astfel de scenariu, comerţul global cu bunuri ar putea înregistra o contracţie de 1,5% în 2025, cu impact major asupra ţărilor cel mai puţin dezvoltate şi orientate spre export.

Această evoluţie vine după un an 2024 solid pentru comerţul internaţional, când volumul comerţului cu bunuri a crescut cu 2,9%, iar comerţul cu servicii comerciale cu 6,8%.

 Cum afectează incertitudinea noii politici comerciale comerțul și creșterea economică

SUA au introdus tarife de tip „reciproc” importurilor din peste 180 de ţări. China este printre cele mai afectate, taxele americane asupra produselor chinezeşti ajungând la un total efectiv de 145%. Ca răspuns, Beijingul a impus tarife de până la 125% pentru importurile din SUA.

Ralph Ossa, economistul-şef al OMC, a declarat că tensiunile comerciale dintre SUA şi China vor duce cel mai probabil la „o contracţie drastică” a schimburilor comerciale bilaterale.

În urma turbulenţelor de pe pieţele financiare, Trump a anunţat o reducere temporară, pe 90 de zile, a tarifelor pentru majoritatea partenerilor comerciali, pentru a permite desfăşurarea unor negocieri.

În noua prognoză a OMC, America de Nord contribuie negativ cu 1,7 puncte procentuale la evoluţia comerţului mondial în 2025, ceea ce trage în jos întreaga cifră globală. În schimb, Asia şi Europa continuă să aibă o contribuţie pozitivă, dar diminuată, contribuţia regiunii asiatice fiind redusă la jumătate (0,6 puncte procentuale).

OMC avertizează totodată că tensiunile comerciale SUA-China vor declanşa o redirecţionare semnificativă a fluxurilor comerciale. Exporturile chineze de bunuri ar urma să crească cu 4% până la 9% în toate regiunile în afară de America de Nord. În acelaşi timp, importurile SUA din China vor scădea puternic în sectoare precum textile, îmbrăcăminte şi echipamente electrice, oferind oportunităţi altor furnizori de a acoperi golul, inclusiv ţărilor cel mai puţin dezvoltate.

 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile momentului cu Nicuşor Dan, de Sfânta Maria! A fost fotografiat în secret, ce a ales să facă în loc...
Digi FM
De ce nu își găsește David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, un job: „Mai bine mă nășteam într-o...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Popa sfințește sportul. Un profesor cu 33 de operații și cu un picior tăiat ține în viață, de 29 de ani...
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Prietenia lor, lăudată de fani. Helen Mirren, la brațul lui Pierce Brosnan, la premiera celui mai nou film în...
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
Film Now
Sharon Stone, apariție rară pe covorul roșu cu cei trei fii. Au strălucit împreună la premiera „Nobody 2”
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...