Cel mai bătrân om din lume are 145 de ani

Data actualizării: Data publicării:
-Mbah-Gotho mirror.co.uk

Indonezianul Mbah Gotho s-a născut acum 145 de ani, iar el susține că este decanul de vârstă al omenirii. Potrivit cărții sale de identitate, a cărei autenticitate este garantată de autoritățile indoneziene, bărbatul a văzut lumina zilei în 31 decembrie 1870 la Sragen, în centrul insulei Java, scrie The Independent, preluat luni de soirmag.be.

-Mbah-Gotho mirror.co.uk

FOTO: mirror.co.uk

Mbah Gotho a mărturisit pe site-ul Liputan 6 că s-a săturat să trăiască. Face pregătiri de înmormântare din 1992, iar piatra de mormânt este gata. De câțiva ani, bătrânul are nevoie de ajutor și nu se mai poate hrăni și spăla singur. Nu mai are pe nimeni din familie: i-au murit frații și surorile, cele patru soții și copiii, potrivit Agerpres.

PAY-Mbah-Gotho-2JPG

FOTO: mirror.co.uk

Prin urmare, la 145 de ani, indonezianul ar fi decanul de vârstă al omenirii, depășind recordul franțuzoaicei Jeanne Calment, care a murit la 122 de ani. Însă data nașterii trecută pe cartea de identitate a lui Mbah Gotho este greu de verificat de autoritățile din afara țării, astfel încât recordul nu poate fi inclus în cărțile de specialitate, precizează The Independent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri