Un rinichi, trei purtători

Data publicării:
medici operatie

Rinichiul a fost recoltat în cursul nopţii de luni spre marți de la un bărbat de 36 de ani din Oradea, care a suferit un accident vascular cerebral. Organul îi fusese donat de tatăl lui în urmă cu trei luni. Operaţia de prelevare a durat mai bine de trei ore şi la ea au participat şase medici din Oradea şi Cluj-Napoca.

„Tatăl care și-a salvat copilul donându-i rinichiul acum trei luni a fost de acord în mod spontan ca să redoneze acest rinichi”, a precizat profesorul Mihai Lucan, șeful Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj.

„Este prima dată când se încearcă și se realizează un retransplant, rinichiul transplantat va fi retransplantat mai departe altui pacient”, a spus medicul chirurg Sorin Ianceu.

Înainte să fie tranplantat, organul trebuie pregătit, pentru că are o grămadă de anomalii, ca o consecinţă a transplantului precedent, au explicat medicii.

Rinichiul a ajuns acum la un pacient de 51 de ani din Sibiu, care suferă de insuficienţă renală. Ioan Arnău şi-a descoperit boala în urmă cu un an. Medicii i-au recomandat atunci să facă dializă şi i-au spus că singura lui şansă pentru o viaţă normală ar fi transplantul.

Nu e chiar așa ușor, de trei ori pe săptămână dimineața, de multe ori nu a fost chiar așa de bine, avea tensiune mare şi mică, cu multe probleme. Nu-i venea să creadă, s-a albit la față și după aia de bucurie s-a înroșit”, a povestit fratele pacientului, Dan Nasra, momentul în care pacientul a aflat că va face transplant.

Intervenţia a durat mai bine de trei ore, iar medicii spun că este o reuşită.

Rinichiul a pornit încă de pe masa de operație și produce urină. Starea pacientului e bună și așteptăm o evoluție liniară, fără incidente. Urmează o perioadă de monitorizare a funcțiilor vitale și a parametrilor biologici ai rinichiului, după care o perioadă de recuperare. În principiu, la 7-8 zile pacientul va fi reintegrat în mediul familial”, a declarat Florin Elec, medic primar urolog.

„Acest tip de operație, în care organul este redonat de două ori, este o operație extrem de rară, poate că nici nu sunt 30 de cazuri în lume”, subliniază profesorul Mihai Lucan.

De la acelaşi pacient din Oradea medicii au prelevat noaptea trecută şi ficatul, care a ajuns la Institutul de Transplant Hepatic Fundeni.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...