Dă-te la o carte. „Ursulețul lui Freud” de Răzvan Petrescu

Data publicării:
ursuletul lui freud coperta

„Am mai vorbit despre Răzvan Petrescu anul trecut, când v-am prezentat „Scrisori către Mihai”, un exercițiu epistolar început în vremea comunismului și terminat imediat după prăbușirea lui. Motivul pentru care mă întorc la Răzvan Petrescu de data aceasta este că omul face literatură din orice”, spune Radu Paraschivescu. Chiar Mihai, destinatarul acelor scrisori, spune că „Răzvan Petrescu face literatură cum face găina ouă”. Într-adevăr, omul e capabil să facă literatură dintr-un anunț imobiliar, din rescrierea lui, dintr-un interviu, dintr-un referat.

Cartea „Ursulețul lui Freud”, apărută la editura Curtea Veche, adună 36 de cronichete, să le zicem, așa-zise cronici literare, pe care Răzvan Petrescu le-a scris cu vreo șapte-opt ani în urmă în revista „Dilemateca”. Existau atunci două guri de foc împotriva imposturii. Exista o rubrică intitulată „Cărți de plastic”, în care Ioana Bot lua la puricat cărțile apărute în România, scrise de autori români mai degrabă din orgoliu, din veleitarism, din dorința unor oameni de a-și fi văzut numele pe o carte, nu că ar fi avut ceva să spună. De partea cealaltă, la „extern”, cum se zice, Răzvan Petrescu rădea, forfeca, diseca romanele apărute afară și traduse la noi.

Inițial, radarul acesta al imposturii care la Răzvan Petrescu funcționează impecabil luase doar cărțile așa-zis erotice. După aceea, Răzvan Petrescu și-a dat seama că există cărți neerotice în care totuși scriitorii, din când în când, trag niște scene de sex scrise cu o maximă stângăcie și care par interminabile: sunt scrise prost și nu se mai termină. Așa se face că Răzvan Petrescu a început să toace o dată pe lună cărți proaste. Dar nu numai cărți proaste ale unor autori slabi, ci și câteodată cărți proaste ale unor autori care sunt buni, onorabili, câteodată excelenți, cum ar fi Saramago, de pildă. Oameni pe care Răzvan Petrescu îi critică, îi desființează chiar, dar cu o părere de rău, pe când, la așa-zisele producătoare de roman erotic, execuția se face cu un zâmbet parșiv în colțul gurii.

Sunt 36 de cronichete adresate unui public preponderent feminin, pentru că modalitățile de adresare sunt „căprioarele mele”, „veverițele mele”, texte în care știi de la titlu - „Nazist și ciocolată”, „Kant kamasutra”, „Ziua când vine orgasmul”, „Fierbe-mă în suc gastric” - că anunță un spectacol. Toată cartea este o mitralieră a imposturii. O bijuterie literară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Cher, adevăratul motiv pentru care se întâlnește cu bărbați tineri: „Cei de vârsta mea sunt toți morți!”
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...