Protest prin balet în fața Guvernului

Data publicării:
balerine in strada

De două decenii, elevii şcolii de coregrafie din Capitală studiază într-o clădire care a aparţinut Liceului de Muzică Dinu Lipatti. Clasele au fost transformate în săli de repetiţie. Nepotrivite pentru tinerii balerini, însă.

Noi am făcut săli de bălet din nişte săli de cursuri ale unei şcoli stas, care, ştiţi cum sunt, clasele au plafoanele joase, se creează efect de seră, cum e cald, acum. Copiii ăştia transpiră, fac efort. Sunt mulţi, spaţiile sunt mici. Şi după aia nu pot să facă duet, prize, nu pot să ridice băieţii fetele pentru că riscă să dea cu capul în tavan”, explică Diana Mateescu, profesor de balet.

„Sălile sunt mici pentru ceea ce trebuie să facem noi pentru că la balet trebuie să arăţi ce poţi şi ai nevoie de spaţiu pentru asta, pentru că altfel nu poţi să te exprimi aşa mult cu corpul şi trebuie să îţi înghesui mişcările”, confirmă Maria Șerbănoiu, elevă.

Balerinii spun că au nevoie de un spaţiu de trei ori mai mare pentru repetiţii. Conducerea liceului a găsit în ultimii ani o soluţie provizorie. Elevii au studiat o perioadă în clădirea Operei, dar din această toamnă nu vor mai avea acces.

Din toamnă, noi vom fi nevoiţi să facem studiile de balet aici. Este un preambul a ceea ce se va întâmpla din toamnă. (...) Suntem nevoiţi să apelăm la stradă. Este singurul spaţiu în care să ne desfăşurăm activitatea şi aceşti copii să îşi fac repertoriul individual, acel manej de zece pe zece”, explică Alexandru Vasilache, părinte.

Liceul de coregrafie pregăteşte anual aproximativ 300 de dansatori. Mulţi dintre absolvenţi sunt astăzi nume mari ai baletului, precum Răzvan Mazilu sau prim-solista Alina Cojocaru.

Iancu Ovidiu Matei, care acum este prim solist al Operei naţionale Române. Corin Dumitrescu, sunt o grămadă de nume. Ingrid Lupescu, Bogdan Necula, sunt o grămadă de nume, foarte mulţi artişti care ne reprezintă afară şi în ţară şi e păcat că am ajuns în 2014 să nu avem sala noastră, un liceu de artă normal, cu săli, cu vestiare, piane, oglinzi, cu tot ce trebuie”, explică o protestatară.

Balerinii spun că autorităţile au promis că le vor da ca spaţiu de repetiţie Sala Omnia, un depozit al fostei Operete, însă nu a fost făcut niciun demers concret până acum.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...