Regizorul Andrei Şerban către Ministrul Culturii în scandalul „Proorocul Ilie”: „E un moment foarte periculos, trebuie să ne trezim”

Data actualizării: Data publicării:
andrei serban

Regizorul Andrei Şerban, aflat la New York, i s-a adresat ministrului Culturii, Natalia Intotero, în scandalul iscat de spectacolul „Proorocul Ilie” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, subliniind pericolul în care ne aflăm, provocând „tulburări extreme şi extremiste”. Artistul solicită ca ministrul să apere „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, aşa cum este consfinţită în Constituţie.

„E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură”, este poziţia lui Andrei Şerban.

„O ofensă adusă Ortodoxiei”

Considerându-l „o ofensă adusă Ortodoxiei”, „total degradant”, la o lună de la premiera spectacolului, în spaţiul public, unii au îndemnat la protest propunând „creştinilor care sunt de acord să meargă acolo şi să întrerupă paşnic spectacolul. Se poate protesta în faţa TNB chiar pentru a scoate piesa de tot”.

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a numit controversa „un nefericit incident”.

Andrei Şerban: De ce acum?

Andrei Şerban a scris: „Ecourile reacţiilor la spectacolul cu piesa 'Proorocul Ilie' au provocat tulburări extreme şi extremiste, ajungând până la New York, unde locuiesc. Nu pot comenta spectacolul de la Naţional, pentru că e total incorect să-ţi dai cu părerea despre teatru pe baza unor clipuri video sau din auzite, fără să fi fost în sală. Am aflat că cei mai mulţi comentatori revoltaţi exact asta fac. Sunt mirat de scandalul iscat în primul rând din acest motiv, şi apoi pentru că în 2010 aceeaşi piesă a fost montată la Sfântu Gheorghe şi atunci spectacolul a decurs normal şi paşnic, nimeni nu a protestat. De ce acum?! Să fi avut loc o schimbare atât de radicală de atitudine în societate? Sau manipularea şi dezinformarea au invadat până şi spaţiul artistic? Să creezi tulburări care pot fi speculate politic e foarte la modă azi!”.

El avertizează: „Dacă nu apărăm cu toţii libertatea câştigată cu sacrificiul ultim al tinerilor din decembrie 1989, unde vom ajunge? La arderea cărţilor, ca pe timpul naziştilor?! La interzicerea filmelor şi a spectacolelor, din ordinul unui nou Stalin?! E un moment foarte periculos în care trebuie să ne trezim la realitatea că foarte uşor se alunecă înspre o nouă formă de dictatură. Şi poate începe aparent simplu, prin impunerea cenzurii doar de către 'spectatori revoltaţi', care cer oprirea unui spectacol - un parfum de foarte tristă amintire a 'mâniei proletare' invocate în deciziile obsedantului deceniu comunist. Fiecare e liber să aleagă, nimeni nu are dreptul să impună. Nu din întâmplare teatrul s-a născut în Grecia antică, în acelaşi timp cu democraţia”.

„Singura cenzură justificată e cea pe care calitatea proastă a unui spectacol o creează natural - dacă nimeni nu e interesat de el, biletele nu se vând şi dispare de la sine”, este de părere Andrei Şerban.

TNB

Creatorul a subliniat şi „contribuţia esenţială” a directorului interimar George Călin la Teatrul Naţional.

„El a dovedit că este un manager de excepţie, care a condus în ultimii ani TNB cu curaj pentru a ridica ştacheta calităţii artistice la un nivel înalt, propunând un program pe teme variate de interes public. Dacă privim doar ultimele trei premiere din stagiunea curentă, radical diferite ca subiecte şi limbaj teatral, vedem nu doar entuziasmul cu care au fost primite de public (la unele spectacole biletele se epuizează în mai puţin de o oră) dar şi faptul că au suscitat dezateri vii şi interesante - atunci când comentariile erau de bună credinţă şi se menţineau în limitele civilităţii şi decenţei. Deschis şi entuziast, respectat de actori şi de corpul administrativ, George Călin trebuie lăsat să-şi continue activitatea atâta timp cât interimatul este modul preferat de minister. Îndepartarea lui de la conducerea TNB nu va fi bine primită de cea mai mare parte a colectivului într-un moment când e nevoie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la metehnele dictatoriale ale cenzurii de tip comunist”.

Îndemnul său a fost: „Să nu ne lăsăm induşi în eroare de calcule politicianiste şi să fim co-autori mai mult sau mai puţin pasivi la instaurarea unei noi dictaturi! Dacă vom ajunge să ne dăm seama când e deja prea târziu, la ce bun?! Dacă nu ne trezim acum, riscurile vor fi imense”.

Mesajul lui Andrei Şerban vine după reacţia UNITER care consideră că „toată avalanşa de remarci răuvoitoare despre acest spectacol riscă să se transforme într-un atac la cultură pe cât de nefondat, pe atât, de injust şi de periculos”, şi după ce regizorul spectacolului Botond Nagy a fost ameninţat şi a făcut plângere penală.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Nicușor Dan ca președinte al României: ”Crescând în funcție, am pierdut la bani....
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Cât costă revizia unei mașini în 2025. Șoferii care vor plăti cu 1.000 de lei mai mult
Newsweek
Nicușor Dan a anunțat din ce lună se plătește CASS la pensie. Câți bani îți ia statul?
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”