Nicușor Dan, despre măsurile de austeritate: „Suntem presaţi de timp, se vor lua nişte măsuri cumva grosiere”. Ce spune de salariul său

Data actualizării: Data publicării:
nicusor dan declaratii de presa la consiliul european
Nicușor Dan anunță „măsuri grosiere” de austeritate, luate sub presiunea timpului. Foto: presidency.ro

Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat joi noapte, după reuniunea Consiliului European, că guvernul va lua nişte măsuri „cumva grosiere” pentru reducerea deficitului bugetar, fiind presat de timp. Șeful statului a precizat că în sectorul bugetar sunt „vreo 200 de sporuri punctuale”, care nu pot fi analizate în câteva săptămâni, ci într-un an sau doi. Nicușor Dan speră însă ca măsurile luate împotriva unor „categorii privilegiate” să aducă un sentiment de „justiție socială”, adăugând că el, avansând în funcție de la primar la președinte, a pierdut la salariu.

Şeful statului a precizat, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, că au fost analizate aproximativ 200 de sporuri din sectorul public.

„E o listă cu vreo 200 de sporuri punctuale pe care, pe diferite ramuri, diferiţi angajaţi ai statului le-au obţinut prin modificări legislative, fiindcă noi avem o Lege a salarizării care a fost modificată sectorial, punctual, de 200 de ori aproximativ. Din păcate, noi suntem presaţi de timp pentru nişte măsuri de reducere a deficitului şi o analiză pe 200 de sporuri, dintre care unele poate sunt indicate, altele nu, nu poate să fie făcută în câteva săptămâni şi de asta se vor lua nişte măsuri care sunt cumva grosiere”, a declarat preşedintele Nicușor Dan, potrivit Agerpres.

„Sarcina pe societate nu o să fie cu şublerul, se va întâmpla în măsurile de reducere a deficitului ca unii să fie mai afectaţi decât alţii pe termen scurt, promisiunea Guvernului fiind că pe un termen de unui-doi ani se va uita cu atenţie la toate componentele sectorului public, pentru a face ceva just”, a explicat Nicuşor Dan.

El a menţionat că, în ceea ce îl priveşte, deşi a „crescut” în funcţie, salariul s-a diminuat, de la 21.000 de lei net, cât avea ca primar, la 16-17.000 de lei, ca președinte.

„Eu, schimbând funcţii, am pierdut la salariu”, a susţinut Dan.

„Vor fi măsuri din categoria justiţie socială”

Întrebat ce le transmite românilor cu privire la măsurile de austeritate anunţate, Nicuşor Dan a răspuns că prosperitatea „nu poate să vină decât din dezvoltare economică”.

„România are nevoie de relansare economică, pentru că prosperitatea nu poate să vină decât din dezvoltare economică. Şi noi suntem într-o stare de, ca să spun aşa, băltire economică, de câţiva ani şi este nevoie de o echilibrare pe de o parte, echilibrarea cheltuielilor statului care să dea oxigen, posibilitate de dezvoltare către sectorul privat în care eu am mare încredere. E ca la o boală: iei o pastilă, nu îţi place, dar te însănătoşeşti. Sunt două componente: sunt măsuri care vor afecta categorii de populaţie şi evident că oamenii aceia şi familiile lor nu vor fi foarte fericiţi. Pe de altă parte, vor fi măsuri din categoria justiţie socială care vor repara multe nedreptăţi care s-au făcut între categorii privilegiate şi oameni care nu au şansa de a fi în consilii de administraţie la companii de stat sau alte privilegii. Eu cred că în momentul în care oamenii vor vedea şi tipul acesta de măsuri luate împotriva unor categorii mici, privilegiate, sentimentul de nemulţumire va fi atenuat, adică toată lumea va plăti pentru cheltuielile disproporţionate pe care statul român le-a făcut în ultimii ani”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

El a adăugat că s-a discutat și despre subvenţia partidelor.

„Cred că şi aici o să avem o veste bună”, a spus Nicuşor Dan, în acest context, subliniind că toate partidele din coaliţie au discutat despre aceste subiect.

Citește și: Primele măsuri de austeritate. Plafonarea sporurilor pentru unii bugetari va fi pe masa Guvernului, în ședința de astăzi

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
semn metru autostrada moldova
Un senator liberal propune un grup interministerial care vină urgent cu soluţii pentru continuarea lucrărilor...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra