Statuie cât un bloc, amplasată în rond, la Universitate

Data actualizării: Data publicării:
statuie

Aniversarea unui secol de la Înfăptuirea Marii Uniri este în impas! Academicianul Răzvan Teodorescu, preşedintele Comisiei "Centenarul Marii Uniri", anunţă că dintre toate monumentele dedicate evenimentului, singurul cu şanse de a fi gata la timp e ansamblul I. C. Brătianu! Lucrarea de 15 metri înălţime, plătită de primărie, va fi amplasată în mijlocul Pieţei Universităţii.

Lucrarea este copia fidelă a monumentului pe care Regele Carol I i l-a dedicat lui I. C. Brătianu, unul dintre artizanii formării Regatului Român. Ansamblul a fost distrus de comunişti în 1948. Comisia Centenar 100 a decis să-l reconstruiască, cu materialele originale, bronz şi granit. Cu 10 milioane de lei va contribui Consiliul General al Capitalei.

Răzvan Teodorescu, preşedintele Comisiei "Centenarul Marii Uniri": „Statuia lui Ion Brătianu este, îmi dau seama, cea mai avansată prin proiectul soclului. Şi prin figurile care au început să fie pregătite”.

Ionel Stoicescu, sculptor: „O să lucrăm toată iarna la ea. Sunt celelalte patru- cinci personaje alegorice. La unul dintre ele se lucrează, e într-o fază finală”.

Macheta soclului de 9 metri înălţime este deja ridicată în atelierul sculptorului Stoicescu, conform originalului istoric realizat de francezul Ernest Dubois, în 1903.

Monumentul urmează să fie amplasat în inima Bucureştiului, chiar în rondul de la Universitate!

Marius Marcu Lăpădat, arhitectul proiectului: „Bronzul va fi turnat gol. Cred că în jur de 40 de tone Şi înălţimea în jur de 15 metri”.

În Capitală urmează să mai fie amplasate monumente dedicate Marii Uniri atât în Rondul Pieţei Alba Iulia, cât şi în cel din Piaţa Victoriei, lângă Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini incredibile din Neamț! Stratul gros de grindină a distrus culturile
Digi FM
Ovații pentru prințesa Kate, la Wimbledon. Simona Halep, câștigătoarea din 2019, în loja regală
Pro FM
Smiley și Gina Pistol tot nu vor să arate chipul fiicei lor. "De ce i-aș face asta? Nu înseamnă că merg cu...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
CTP a comentat finala rușinoasă de la Wimbledon: „Așa ceva nu s-a mai văzut din 1911! Straniu poate fi...
Newsweek
I-a scăzut pensia cu 500 lei pentru că a lucrat doar 30 ani. 800.000 pensionari în aceiași situație
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu