Expoziţie la Universitate despre polii pământului. Piesa de rezistenţă: un urs de gheaţă de 450 kg

Data publicării:
north pole


Piesa de rezistenţă a expoziţiei amenajate în pasajul de la Piaţa Universităţii este un urs de gheaţă, care cântăreşte 450 de kilograme. Statuia a fost sculptată din 8 blocuri de gheaţă şi se va topi în 48 de ore. 

Din 12 iunie, spectacolul glaciar va continua la televizor, cu una dintre cele mai noi producţii despre viaţa la poli. Realizatorii au petrecut 18 luni filmând pe mare, la minus 50 de grade. Cineaştii au mai explorat gheţurile polare vreme de alte 6 luni, timp în care renii, ATV-urile, bărcile şi câinii de sanie au făcut parte din peisajul de zi cu zi.

„Care este mesajul filmului? E un semnal de alarmă că schimbările climatice ne afectează. Se atinge şi acest subiect, dar au vrut mai mult să dezvaluie din frumuseţea acelei lumi”, spune Amalia Năstase, PR Manager la BBC Knowledge România.

La deschiderea expoziţiei a participat şi Uca Marinescu, cea mai cunoscută femeie-explorator din România, participantă pînă acum la şapte expediţii în zonele Arctice şi la alte cinci în Antarctica. Exploratoarea ştie foarte bine că aceste zone sunt în primejdie.

„E mai multă viaţă în Antarctica. Apa care provine din banchize este de milioane de ani, dar într-o sută de ani va disparea. Apa nu rămâne la noi, penru că nu mai avem strat de ozon şi se evaporă”, explică Uca Marinescu.

Românii care visează la o aventură printre gheţurile polare pot chiar să ia parte la următoarea expediţie, programată pentru ianuarie anul viitor. Preţul este însă foarte restrictiv, pentru că o asemenea vacanţă în condiţii extreme costă peste 70.000 de dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Răsturnare de situație. Dana Marijuana s-a împăcat cu iubitul ei, la o lună de când a anunțat că a anulat...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...