Turism de criză în Luxor. Situația instabilă din Egipt îi ține departe pe turiști

Data publicării:
luxor

Luxor este un adevărat muzeu în aer liber. Până în 2011, în oraş ajungeau milioane de turişti, atraşi de minunile din Valea Regilor. Ghizii erau asaltaţi de grupurile de străini, dornici să afle istoria locurilor. Acum fac sacrificii pentru a trăi de pe o zi pe alta.

Lângă faimosul templu al lui Karnak, artiştii locali continuă să dea spectacole, chiar dacă niciun turist nu-i mai aplaudă.

Cu toate acestea, oficialii din zonă sunt optimişti. „Turismul din Luxor înfloreşte. Au fost trei luni în care rata de ocupare a fost de sub 1%, dar astăzi a atins 18% şi continuă să crească”, explică guvernatorul.

Optimismul autorităţilor nu este împărtăşit şi de comercianţii locali. Piaţa din Luxor este pustie, iar vânzătorii se plâng că nu au mai avut clienţi de luni bune. Pe vremuri, de Crăciun, foarte mulţi străini veneau să viziteze faimoasele temple de la Luxor.

Pentru a ajunge aici, puteţi lua un avion de la Bucureşti până la aeroportul Luxor, cu două escale, la Istanbul şi Cairo. Costul unui bilet este între 530 şi peste 600 de euro.

Odată ajunşi la Luxor, aveţi de ales între cele 84 de hoteluri. Pentru o cameră de două stele, preţurile pleacă de la 20 de euro. În hotelurile mai scumpe, o cameră costă între 40 de euro şi 200 de euro pe noapte.

Această perioadă a anului este ideală pentru vizitarea Luxorului, fiindcă temperaturile sunt plăcute, spre deosebire de cele din vară, când pot urca până la 50 de grade Celsius.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...