150 de milioane de dolari pentru rolul lui ”James Bond”

Data publicării:
bond2

Actorul Daniel Craig, despre care se zvoneşte că a fost plătit cu 65 de milioane de dolari pentru ”Spectre” în 2015, s-a arătat sceptic privind întoarcerea la rolul care l-a consacrat, scrie The Guardian citat de News.ro. Britanicul ar urma să joace în alte două filme din seria ”Bond” pentru suma de 150 de milioane de dolari.

bond2

Potrivit unor informaţii publicate în tabloidele britanice, Daniel Craig, în vârstă de 48 de ani, ar fi refuzat o ofertă de 68 de milioane de lire sterline (99 milioane de dolari) pentru a interpreta încă o dată rolul agentului 007 în următorul film din franciza cinematografică ”James Bond”. 

În 2015, starul britanic a ajuns pe prima pagină a ziarelor, după ce a declarat că mai degrabă şi-ar ”tăia venele” decât să accepte să îşi reia rolul super-agentului 007 pentru încă un film. 

Compania Sony Pictures pare să fie hotărâtă să-l distribuie cel puţin în următoarele două filme, scrie The Guardian. Actorul a spus că îşi rezervă ”dreptul de a-şi schimba opinia” privind renunţarea la seria celebră. 

Potrivit site-ului radaronline.com, dezinteresul publicului faţă de ultimul film al lui Daniel Craig ar fi stat la baza deciziei actorului de a nu mai juca rolul James Bond. ”Toată lumea ştie cât de mult îl adoră directorii de companii şi ideea de a-l pierde într-o perioadă crucială pentru franciză nu este o opţiune”, a spus sursa citată de radaronline.com. 

Cele 150 de milioane de dolari, oferite de Sony Pictures, ar implica alte două filme, dar niciunul nu va fi regizat de Sam Mendes. Decizia finală îi aparţine producătoarei Barbara Broccoli.

Purtătorul de cuvânt al companiei Sony Pictures a spus că nu comentează informaţia. 

Franciza ”James Bond”, inspirată din romanele scrise de Ian Fleming, conţine 24 de filme, care au generat împreună încasări de peste 7 miliarde de dolari pe plan internaţional. De-a lungul anilor, rolul James Bond a fost interpretat de şase actori.

Rolul principal din cele mai recente patru filme ale francizei ”James Bond” a fost interpretat de actorul britanic Daniel Craig, care l-a jucat pe agentul 007 în lungmetrajele ”Casino Royale” (2006), ”007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008), ”007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012) şi ”Spectre” (2015).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Bolojan anunţă data când va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât vor ajunge?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Momentul când un melc rar depune un ou prin gât pentru prima dată. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut...
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...