Julian McMahon a murit. Actorul cunoscut pentru rolurile din „Fantastic Four” și „Nip/Tuck”avea 56 de ani. Boala care l-a răpus

Data publicării:
Swinging Safari World Premiere - Arrivals
Julian McMahon. Foto: Mark Metcalfe / Getty Images

Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele „Charmed”, „Nip/Tuck” şi „FBI: Most Wanted”, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din „Fantastic Four”, a murit la vârsta de 56 de ani.

Actorul a murit miercuri, în Clearwater, Florida. El fusese diagnosticat cu cancer, o informaţie care nu fusese făcută publică anterior, scrie News.ro.

Soţia sa, Kelly Paniagua, a confirmat decesul vineri, numindu-l pe McMahon „soţul ei iubit”.

„Cu inima deschisă, vreau să împărtăşesc lumii faptul că soţul meu iubit, Julian McMahon, a murit în pace săptămâna aceasta, după o luptă curajoasă împotriva cancerului,” a transmis ea într-o declaraţie pentru Deadline.

„Julian a iubit viaţa. Şi-a iubit familia. Şi-a iubit prietenii. Şi-a iubit munca şi şi-a iubit fanii. Dorinţa sa cea mai profundă a fost să aducă bucurie în cât mai multe vieţi posibil”, a adăugat ea.

Ea a mai spus:„Cerem sprijin în această perioadă, pentru a permite familiei noastre să îşi trăiască durerea în intimitate. Şi ne dorim ca toţi cei cărora Julian le-a adus bucurie să continue să găsească bucurie în viaţă. Suntem recunoscători pentru amintiri”.

World Music Awards 2007 - Pre Party : Arrivals
Julian McMahon. Foto: Pascal Le Segretain / Getty Images

Născut la Sydney în 1968, Julian McMahon a fost fiul fostului prim-ministru al Australiei, Sir William „Billy” McMahon. Şi-a început cariera ca model în anii ’80, înainte de a trece la actorie. În 1990, a obţinut un rol în telenovela australiană „Home and Away”, apărând în 150 de episoade.

Şi-a făcut debutul în filmul de lungmetraj în comedia din 1992 „Exchange Lifeguards” (intitulată „Wet and Wild Summer!” în SUA), jucând alături de Elliott Gould, iar apoi s-a orientat rapid către televiziunea americană, apărând în seriale precum „Another World”, „Profiler” şi „Will & Grace”.

A devenit cunoscut pe scară largă în rolul asasinului jumătate om, jumătate demon Cole Turner din serialul de succes „Charmed”, unde a jucat între 2000 şi 2003, revenind pentru scurt timp în 2005.

Ulterior, Julian McMahon a apărut în „Nip/Tuck”, drama medicală provocatoare difuzată de FX, creată de Ryan Murphy, interpretându-l pe arogantul chirurg estetician Dr. Christian Troy. Serialul a rulat timp de şase sezoane, între 2003 şi 2010, iar rolul i-a adus lui McMahon o nominalizare la Globul de Aur.

Devenind cunoscut pentru interpretarea ticăloşilor carismatici, McMahon l-a jucat pe super-răufăcătorul Marvel Doctor Doom în filmele „Fantastic Four” produse de 20th Century Fox, lansate în 2005 şi 2007. De asemenea, şi-a împrumutat vocea aceluiaşi personaj în jocul video Fantastic Four din 2005.

McMahon l-a interpretat şi pe Jess LaCroix, un agent special şi lider de echipă, în serialul „FBI: Most Wanted”, apărând timp de trei sezoane înainte de a părăsi distribuţia.

Dick Wolf, producătorul serialului „FBI: Most Wanted”, a numit moartea lui Julian McMahon „o veste şocantă” într-o declaraţie făcută vineri.

„Cu toţii, la Wolf Entertainment, suntem profund întristaţi de dispariţia lui Julian şi transmitem condoleanţe întregii sale familii,” a adăugat el.

Printre cele mai recente roluri ale lui McMahon se numără interpretarea prim-ministrului australian Stephen Roos în comedia-mister de pe Netflix „The Residence”; Scally, surferul ameninţător care îl terorizează pe personajul lui Nicolas Cage în „The Surfer”; şi Ray, personajul romantic din „The Supremes at Earl’s All-You-Can-Eat”.

McMahon a fost căsătorit de trei ori, inclusiv cu cântăreaţa australiană Dannii Minogue în 1994 şi cu actriţa Brooke Burns, cu care are o fiică. Ultima sa căsătorie, cu Kelly Paniagua, a început în 2014.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Lewis Capaldi, revenire pe scenă după doi ani. De la durere, sindrom Tourette și anxietate, la aplauze: "A...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
Newsweek
1.100.000 pensionari pierd un ajutor la pensie de 750 lei. Nicușor Dan a semnat
Digi FM
Admitere liceu 2025: cum se calculează media și ce trebuie să știe elevii după Evaluarea Națională
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Sophie Turner, despre scenele intime filmate pe platourile de la „Game of Thrones”: „Da, o nebunie”. Actrița...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu