Video „Conclave”, „The Young Pope”, „Amen”, între filmele şi serialele despre Vatican care au fascinat cinematografia şi televiziunea

Data publicării:
Conclave (2024)
Foto: Profimedia

Figură centrală a Bisericii Catolice, Papa a fascinat întotdeauna regizorii de film şi de televiziune. „Conclave”, „The New Pope”, „The Young Pope”, „The Two Popes”, „Amen”, „Habemus Papam” sunt drame care surprind secretele, crizele, manipulările din culisele Vaticanului.

Vaticanul a fost un loc plin de mister şi secrete care a fascinat întotdeauna cinematografia şi televiziunea, scrie News.ro.

„Conclave” (2024)

Mai actual ca niciodată, „Conclave”, regizat de Edward Berger şi bazat pe romanul omonim al lui Robert Harris, îi poartă pe telespectatori în culisele alegerii unui nou papă în spatele uşilor închise.

Atunci când Papa moare subit în urma unui atac de cord, cardinalul Lawrence, interpretat de Ralph Fiennes, se trezeşte supervizând succesiunea pontifului. Dar, pe măsură ce conclavul se desfăşoară, cardinalul îşi dă seama că papa decedat le-a ascuns un secret, pe care trebuie să-l descopere înainte de încheierea alegerilor.

Între maşinaţiuni politice, secrete şi minciuni, "Conclave" pune în lumină tensiunile care însoţesc alegerea papală, precum şi discordia dintre diverşii lideri papali şi curentele din Biserică.

Considerat unul dintre cele mai bune zece filme ale anului 2024 de către National Board of Review şi American Film Institute, „Conclave” a câştigat Oscarul pentru Cel mai bun scenariu adaptat şi premiul BAFTA pentru Cel mai bun film.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„The Young Pope” (2016) şi „The New Pope” (2020)

Regizată de Paolo Sorrentino, această miniserie îl are ca protagonist pe Jude Law în rolul lui Lenny Belardo, tânărul şi impetuosul Papă fictiv Pius al XIII-lea. La doar 47 de ani, Lenny devine cel mai tânăr papă din istorie şi primul italo-american care îşi asumă acest rol.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Contrar imaginii unui pontif progresist şi deschis la minte, Pius al XIII-lea s-a dovedit a fi un om de o mare rigiditate şi uneori nemilos. Pe măsură ce se acomoda cu noul său rol, a încercat să îşi impună influenţa asupra Vaticanului, dar a trebuit să se confrunte cu realitatea puterii spirituale şi cu aşteptările Bisericii Catolice, luptându-se în acelaşi timp cu propriii demoni interiori, în special cu teama sa de abandon ca orfan.

Serialul „The Young Pope” a avut un succes uriaş la lansarea sa, iar o continuare, „The New Pope”, a fost lansată patru ani mai târziu. Regizat din nou de Paolo Sorrentino, acest serial spune povestea tranziţiei de la Pius al XIII-lea, aflat în comă în aşteptarea unui transplant de inimă, la succesorul său, Ioan Paul al III-lea, interpretat de John Malkovich, cu un stil pontifical total diferit.

Mai puţin apreciat de critică şi de public decât primul sezon, „The Young Pope” explorează totuşi provocările papalităţii moderne, între crize spirituale şi manipulări politice.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Habemus Papam” (2011)

Proaspăt ales Papă, deşi iniţial nu era considerat unul dintre papabili, cardinalul Melville, interpretat de Michel Piccoli, este lovit de o criză existenţială atunci când se confruntă cu greutatea unei asemenea responsabilităţi.

În timp ce întreaga lume aşteaptă prima sa apariţie publică la balconul din Piaţa Sfântul Petru, suveranul pontif fuge discret de la Vatican pentru a căuta răspunsuri la îndoielile sale, în timp ce cardinalii Sfântului Scaun încearcă să găsească soluţii pentru depăşirea crizei.

Filmul, de Nanni Moretti, oferă o privire umană şi emoţionantă asupra fragilităţii unui cardinal confruntat cu grandoarea rolului papal. A fost cu atât mai rezonant cu cât Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat efectiv demisia din funcţie în 2013.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„The Two Popes” (2019)

Regizat de Fernando Meirelles, „The Two Popes” relatează întâlnirea imaginară dintre Papa Benedict al XVI-lea (Anthony Hopkins) şi cardinalul Jorge Mario Bergoglio (Jonathan Pryce) - care va deveni viitorul pontif Francisc - după demisia lui Benedict în 2013.

Dincolo de politica internă a Vaticanului, "Cei doi papi" evidenţiază, de asemenea, tranziţia dintre doi papi cu viziuni opuse şi explorează provocările interne ale Bisericii Catolice în faţa schimbărilor din lumea modernă. O întrebare cu atât mai actuală de la moartea Papei Francisc.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Amen” (2002)

Un film dramatic de Costa-Gavras, „Amen”, în a cărui distribuţie sunt Ion Caramitru şi Marcel Iureş, spune povestea adevărată a unui chimist SS (Ulrich Tukur) şi a unui preot iezuit german (Mathieu Kassovitz) care descoperă ororile lagărelor de concentrare naziste şi încearcă să alerteze Vaticanul şi pe Papa Pius al XII-lea cu privire la amploarea Holocaustului.

Deşi nu se concentrează direct asupra Papei, acest film, adaptat după piesa germană „The Vicar”, denunţă inacţiunea şi tăcerea lui Pius al XII-lea şi a Vaticanului în faţa persecuţiei evreilor şi critică responsabilitatea Bisericii Catolice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cutremur major în România, în urmă cu scurt timp! Blocurile s-au mişcat serioas, panică...
Digi FM
Femeia care l-a însoțit pe A$AP Rocky la petrecere după Gala Met. Rihanna, însărcinată cu al treilea copil, a...
Pro FM
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, îndrăgostiți de viața la țară. Au pomi și legume, se ocupă cu drag de pământ și...
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Care sunt cele mai inteligente persoane, în funcție de luna nașterii
Newsweek
Surprize neplăcute la Recalculare. Pensie mai mică cu 1500 lei după 35 ani munciți la grupe de muncă
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă...
Film Now
Ce nu s-a schimbat niciodată la Bruce Willis, deși luptă cu demența. Demi Moore a rupt tăcerea: „A fost mereu...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară