Cântăreaţa Cassie îl acuză pe Sean 'Diddy' Combs, cunoscut şi ca Puff Daddy, de viol și abuz

Data publicării:
p diddy
Cassie, al cărei nume real este Casandra Ventura, a avut o relație cu Combs timp de mai bine de un deceniu. Foto: Profimedia

Sean Combs, un simbol al hip-hop-ului şi fondatorul casei de discuri Bad Boy Records, a fost acuzat de viol şi abuz într-un proces important intentat de cântăreaţa Cassie, care susţine că s-a folosit de puternica sa reţea pentru a o ţine captivă într-o relaţie cu el.

Cassie, al cărei nume real este Casandra Ventura, s-a întâlnit cu Combs timp de mai bine de un deceniu. Ea susţine că, pe parcursul relaţiei lor, Combs a agresat-o de mai multe ori - bătând-o cu cruzime şi violând-o - şi i-a controlat fiecare aspect al vieţii, a relatat joi pentru prima dată New York Times. Ea s-a confruntat cu "un ciclu de abuz, violenţă şi trafic sexual" până când relaţia lor s-a încheiat în 2018, potrivit documentelor de la proces, scrie News.ro.

Aceasta a declarat pentru Times că, după "ani de tăcere şi întuneric", a fost "în sfârşit pregătită să îmi spun povestea şi să vorbesc în numele meu şi în beneficiul altor femei care se confruntă cu violenţa şi abuzul în relaţiile lor".

Un reprezentant al lui Combs, care a purtat numele de Puff Daddy, P Diddy, Diddy and Love, a negat afirmaţiile, scriind că acuzaţiile sunt "ofensatoare şi scandaloase" şi au venit după ce Ventura a cerut 30 de milioane de dolari de la mogul.

"Doamna Ventura a recurs acum la depunerea unui proces plin de minciuni nefondate şi scandaloase, cu scopul de a păta reputaţia domnului Combs şi de a căuta venituri", se arată în declaraţie.

Un avocat al lui Ventura a declarat pentru The New York Times că i s-au oferit "opt cifre pentru a o reduce la tăcere şi a împiedica intentarea acestui proces", lucru pe care aceasta l-a refuzat.

E-mailurile prin care se solicitau comentarii din partea reprezentanţilor lui Ventura nu au primit răspuns imediat.

Detaliile de la proces descriu o imagine sumbră a relaţiei lor, în care Combs a obţinut controlul asupra vieţii ei personale şi profesionale şi a supus-o mulţi ani la bătăi sălbatice, întâlniri forţate şi ameninţarea constantă cu violenţa.

Combs, câştigător a trei premii Grammy, conduce un imperiu de afaceri care include totul, de la alcool la muzică, şi a fost o figură majoră a hip-hop-ului de când a fondat Bad Boy Records în 1993, debutând şi lucrând îndeaproape cu muzicieni precum Notorious BIG, Mary J Blige şi Lil Kim.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...