Primul mesaj transmis de văduva lui Chester Bennington după sinuciderea artistului

Data publicării:
Nickelodeon's 2008 Kids' Choice Awards - Arrivals
Foto: Guliver / GettyImages

Văduva solistului formaţiei Linkin Park, Talinda Bennington, a transmis vineri primul comunicat de la moartea artistului, în care spune că viaţa sa ca de basm, până acum, a devenit o bolnavă tragedie shakespeariană.

Nickelodeon's 2008 Kids' Choice Awards - Arrivals
Foto: Guliver / GettyImages

Chester Bennington s-a sinucis pe 20 iulie. El avea şase copii, dintre care trei cu Talinda, cu care avea o relaţie din 2004. Cei doi s-au căsătorit în 2006, amintește News.ro.

În urmă cu o săptămână, mi-am pierdut sufletul pereche şi copiii mei şi-au pierdut eroul - pe tatăl lor. Am avut o viaţă ca de basm, care acum a devenit o bolnavă tragedie shakespeariană. Cum trec peste asta? Cum îmi adun sufletul distrus? Singurul răspuns pe care îl ştiu este să îmi cresc copiii cu toată dragostea pe care o mai am. Vreau să spun tuturor fanilor că simţim dragostea voastră. Simţim şi pierderea voastră. Copiii mei sunt prea mici ca să îşi piardă tatăl. Şi ştiu că toţi veţi ajuta ca amintirea lui să fie ţinută în viaţă”, a transmis ea, potrivit loudwire.com.

Talinda Bennington a adăugat: „A fost un suflet luminos şi iubitor, cu o voce de înger. Acum este eliberat de durere şi îşi cântă cântecele în toate inimile noastre. Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi şi să ne îndrepte unul către celălalt atunci când suferim. Chester şi-ar fi dorit să facem asta. Odihneşte-te în pace, iubirea mea”.

Solistul trupei nu metal Linkin Park a fost găsit spânzurat, pe 20 iulie, la locuinţa sa din Los Angeles, în ziua în care prietenul său Chris Cornell, liderul trupei Soundgarden, ar fi împlinit 53 de ani.

Chester Bennington s-a alăturat formaţiei Linkin Park în 1999. Albumul de debut „Hybrid Theory” (2000) a fost încununat de succes, primind discuri de platină în numeroase ţări. El a fost urmat de „Meteora” (2003), însă odată cu „Minutes to Midnight” (2007) popularitatea formaţiei a scăzut. Cel mai recent material de studio al trupei, „One More Light”, a fost lansat în 2017, iar formaţia urma să înceapă luna aceasta un turneu în SUA. În 2012, Linkin Park a concertat şi la Bucureşti, în turneul de promovare a albumului „A Thousand Suns” (2010). Cele şapte discuri ale formaţiei au fost vândute în peste 70 de milioane de copii în întreaga lume. Formaţia a fost recompensată cu două premii Grammy.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...