Cea mai lungă tură pe bicicletă din România

Data publicării:
biciclisti

 

"Transylvania Epic Bike Ride este un eveniment necompetitiv, astfel că participanții nu doar pedalează, ci pot vizita peste 15 obiective turistice importante din Transilvania. Traseul măsoară 325 de kilometri cu diferență de nivel ce vor fi parcurși în 4 zile, pe asfalt, pe drumuri forestiere sau pe poteci înguste de pădure (...) Surclasând destinații celebre precum Italia sau Germania, Transilvania pe bicicletă se află pe locul 1 în topul celor mai frumoase vacanțe de aventură, top realizat de ghidul de călătorii Lonely Planet. De asemenea, The Guardian a publicat o listă a celor mai frumoase destinații turistice din România pe baza opiniilor cititorilor cotidianului britanic pe care se regăsesc satele săsești din Transilvania, dar și orașele Sighișoara și Sibiu", potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, Asociația Trăiesc Sănătos și Running Media, transmis Agerpres.

Transylvania Epic Bike Ride va debuta în data de 23 iunie la Brașov, va trece prin Racoș, Rupea, Viscri, Sighișoara, Daneș, Mălâncrăv, Biertan, Mediaș, Cetatea de Baltă și se va încheia la Sibiu, în data de 26 iunie.

"Evenimentul se adresează oricărui pasionat de ciclism de nivel mediu, indiferent de vârstă. Cel mai tânăr participant la ediția din 2015 avea doar 11 ani. A venit însoțit de părinți și a luat parte la aventură pe bicicletă parcurgând toți cei 325 de kilometri ai traseului. La finalul zilei, 'cazarea' se face în săli de sport, pe saltea individuală, pusă la dispoziție de organizatori. Este o experiență inedită care adaugă sare și piper turului. Locațiile permit și campare în cortul propriu cu acces la grupurile sanitare ale sălilor de sport", se arată în comunicatul organizatorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
China a devenit cel mai mare recuperator de datorii din lume. Ce înseamnă asta pentru viitorul a zeci de țări
Newsweek
Bonus la pensie de 4.500 lei pentru jumătate de milion de pensionari. Cine și când ia banii?
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”