Alertă de furtuni în aproape toată țară. ANM anunță ploi, vijelii și grindină. Avertismentul autorităților

Data actualizării: Data publicării:
furtună cu fulgere
Avertizare meteo de furtuni. Foto: Profimedia Images

Meteorologii au actualizat sâmbătă prognoza şi anunţă cod galben şi cod portocaliu de furtuni în următoarele ore, dar şi o răcire accentuată a vremii în următoarele zile. În unele zone, minimele scad din nou sub zero grade.

Vremea se răceşte semnificativ, de Potrivit ANM, sâmbătă, până la ora 23.00, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50...70 km/h şi izolat de 80 km/h.

gbfgvb
Sursă foto: ANM

De asemenea, în intervaşul 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Munteniei, în sudul Dobrogei şi în Carpaţii Meridionali şi Occidentali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

„Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50...70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a transmis ANM.

Meteorologii au emis şi o avertizare cod portocaliu, pentru intervalul, 26 aprilie, ora 14 – 26 aprilie, ora 23.

„În judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi zona de munte a judeţelor Braşov şi Prahova vor fi averse torenţiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat de peste 50...60 l/mp”, a mai transmis ANM.

ggfbfgb
Sursă foto: ANM

De sâmbătă seară, vremea se răceşte semnificativ.

Potrivit ANM, în intervalul 26 aprilie, ora 23 – 29 aprilie, ora 10, vremea se va răci accentuat treptat în majoritatea regiunilor, iar în Maramureş, Transilvania şi în nordul şi centrul Moldovei în cursul nopţilor se vor înregistra în general minime de -3...2 grade şi pe suprafeţe mici se va produce brumă.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Peste jumătate din ţară intră, sâmbătă, de la ora 10.00, sub avertizare cod galben de furtuni, fiind anunţate rafale puternice de vânt şi ploi puternice. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recomandă tuturor cetăţenilor din zonele vizate să ia măsuri pentru a se proteja.

Potrivit ANM, sâmbătă, până la ora 23.00, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50...70 km/h şi izolat de 80 km/h.

gngfhnhd
Sursă foto: ANM

De asemenea, de sâmbătă, de la ora 10.00, până duminică la aceeaşi oră, este cod galben în mai bine de jumătate din ţară.

„În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei şi sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50...70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, a transmis ANM.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face mai multe recomandări:

  • Sistaţi activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
  • Închideţi toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
  • Evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare şi a elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate.
  • Curăţaţi șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitaţii.
  • În cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercaţi să le traversaţi și nu vă apropiaţi de malurile acestora.
  • Urmăriţi buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naţionale de pregătire pentru situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store şi Google Play.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie vei avea după reţinerea CASS dacă acum iei 4.000 de lei? Ce se taxează, de fapt?
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Un pensionar și-a construit o piscină în curte și este deschisă publicului pentru o taxă modică: „Nu a...
Newsweek
OFICIAL 2.000.000 de pensionari care au pensie mai mare de 3.000 lei vor plăti CASS. Ce bani pierd?
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...