Video&Foto Vreme frumoasă şi deosebit de caldă, cu temperaturi de până la 27°C în sudul şi estul României. Când și unde va ploua

Data actualizării: Data publicării:
ub barbat sta pe o banca in parc
Foto: Profimedia

Vremea la sfârșit de octombrie și început de noiembrie va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi de până la 27°C în sudul şi estul ţării. Meteorologii anunță ploi slabe începând de miercuri, 30 octombrie, mai ales în zonele montane.

În perioada 28-29 octombrie, atât în sudul cât şi în partea de est a teritoriului se vor înregistra temperaturi de până la 27°C, iar cele minime vor fi între 2°C - 12°C. Astfel, va fi foarte cald în această perioadă în toată ţara, inclusiv în Capitală, unde temperatura maximă va urca până la 23°C, relatează News.ro.

Va fi senin în cea mai mare parte a ţării, cu vânt slab şi moderat, cu uşoare intensificări în nordul Moldovei, sudul Banatului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 16°C - 27°C, iar cele minime între 2°C - 12°C. Dimineaţa şi mai ales noaptea va fi ceaţă, în zona joasă, local în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest.

În sudul şi estul teritoriului se vor înregistra temperaturi de până la 27 de grade, iar cele minime vor fi între 2 şi 12 grade. Foto: Administrația Națională de Meteorologie/ Digi24
În sudul şi estul teritoriului se vor înregistra temperaturi de până la 27 de grade, iar cele minime vor fi între 2 şi 12 grade. Foto: Administrația Națională de Meteorologie/ Digi24

De miercuri, 30 octombrie, temperaturile vor scădea, însă se păstrează mai ridicate decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare şi izolat vor fi ploi slabe sau burniţă, cu o probabilitate mai mare în zonele montane şi submontane. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 14°C şi 23°C, iar cele minime între 3°C şi 10°C.

În Bucureşti, valorile maxime vor scădea uşor de la mijlocul săptămânii, însă maximele vor atinge 20°C, iar minimele vor fi între 7°C şi 9°C.

Începând de joi, 31 octombrie, deşi temperaturile nu vor oscila semnificativ, în regiunile intracarpatice va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele munţilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12°C şi 21°C, iar cele minime între 2°C şi 11°C. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va forma ceaţă. Şi la Bucureşti vremea va rămâne frumoasă şi caldă, cu maxime de 20°C şi minime de 7°C.

Meteorologii anunță temperaturi neobișnuit de ridicate pentru data la care ne aflăm. Administrația Națională de Meteorologie/ Digi24
Meteorologii anunță temperaturi neobișnuit de ridicate pentru data la care ne aflăm. Administrația Națională de Meteorologie/ Digi24

Şi în primele patru zile ale lunii noiembrie vremea se va menţine relativ frumoasă şi mai caldă decât cea normală pentru începutul ultimei luni de toamnă. Temperaturile vor fi mai ridicate decât de obicei mai ales în primele două zile din noiembrie. La munte, probabilitatea de ploaie este mai mare în această perioadă.

Şi la Bucureşti începutul de noiembrie va frumos şi cald, cu probabilitate de ploaie redusă şi cu temperaturi în scădere uşoară în zilele de 3 şi 4 noiembrie.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...