Vreme severă de Crăciun. Zonele afectate de nisori și vânt puternic

Data publicării:
viscol
Foto: Digi24

Sărbătorile de iarnă continuă cu vreme severă în cea mai mare parte a țării. Este cod portocaliu de ninsori viscolite în zonele montane și pericol de avalanșă. În restul regiunilor sunt alerte de ploi și vânt intens.

Crestele masivelor estice și sudice rămân sub cod portocaliu de ninsori viscolite până la ora 10.00. Va continua să ningă abundent şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va sufla cu putere, cu rafale de peste 110 km/h. Va fi viscol, care va troieni zăpadă și va reduce vizibilitatea sub 50 m. Astfel de fenomene vor fi și în restul spațiului montan, la altitudini de sub 1700 m, dar la intensitate mai mică. Între timp, regiunile sud-estice vor fi sub cod galben de vânt intens, unde se vor atinge viteze de până la 70 km/h.

Între timp, aproape toată jumătatea sudică este sub cod galben de precipitații abundente. Vor predomina ploile, care vor lăsa în urmă cantități de apă chiar și de peste 50 l/mp. Din acest motiv, si hidrologii au emis alerte de inundatii.

De la ora 10.00, o nouă alertă de vânt intens va intra în vigoare în Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei. Vântul va sufla cu rafale de 80 km/h, iar în aceste zone va continua să plouă, se vor strânge cantități importante de apă și vor fi condiții de polei. Totodată, în zona montană aferentă va fi viscol, care va troieni zăpada și va reduce semnificat vizibilitatea.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Căpșune sau căpșuni, care este forma corectă? Cuvântul dă mari bătăi de cap românilor
Digi FM
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a...
Pro FM
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e...
Film Now
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu Annabelle Wallis: „Încerc să o păstrez doar pentru mine”
Adevarul
Virusurile care pot provoca cancer: specialiștii avertizează că unul din cinci decese oncologice ar putea fi...
Newsweek
O nouă recalculare de pensii va tăia din banii unor pensionari. În ce domeniu au muncit? Document
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu...
UTV
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire...