Populismul extremist, ca modalitate de a linguși oamenii, de a „le spune ce le place să audă” sistematic, agresiv și violent, nu este o boală nouă, nu a apărut de ieri, de-alaltăieri. Este un demon din vechime al vieții publice. Dacă cineva își imaginează că, tocmai pentru că este cunoscut de atât de mult timp, populismul a fost suficient de mult studiat și din acest motiv este ușor de înțeles, deci și ușor de contracarat, se înșeală. Demonii străvechi sunt greu de răpus, dacă nu chiar imposibil. Așa e și cu populismul. Există perioade bune în care scăpăm de ei, dar istoria ne arată că niciodată nu trebuie să ne culcăm pe o ureche pentru că reizbucnesc exact când te aștepți mai puțin. Mereu trebuie să fim în alertă. Și în România avem motive bune să fim vigilenți.
Populismul este periculos pentru că este ca un balon frumos colorat și strălucitor, dar găunos și otrăvitor. Vorbe multe și mari, împărțirea lumii în buni și răi, totul îmbrăcat într-un fir narativ din care nu lipsesc teoriile conspirației. Și, pentru populiști, legile trebuie respectate doar când le convin sau numai de ceilalți. Pe scurt, asta e rețeta populistă. În realitate, în spatele acestui amestec de retorică deopotrivă atrăgătoare și insolentă nu stau decât totala incompetență, disprețul pentru orice fel de profesionalism, amenințarea și agresiunea. Toate sunt etapele premergătoare ale violenței și tiraniei. În asta constă pericolul populismului, în distrugerea căilor care ar putea duce la liniște și echitate socială, la libertate și diversitate, la toleranță și decență.
Din aceste motive, a te opune populismului în creștere este similar cu a te împotrivi tiraniei. Orice populist care ajunge să fascineze categorii sociale importante numeric, odată investit cu putere, va călca pe cadavre. Nicăieri, niciodată nu s-a întâmplat altfel. Similar cu modalitatea în care au acționat comuniștii la preluarea puterii - lichidarea elitelor – tot așa va face orice populist. Așa s-a întâmplat în Spania pe timpul lui Franco, așa în Italia în timpul lui Mussolini, la fel în dictaturile nefaste care au ruinat țările Americii de Sud în secolul trecut, elitele ungare sunt în aceste zile timorate, Marea Britanie trăiește deziluzia după ce s-a îmbătat cu valul populist care a generat Brexitul, SUA încă nu a scăpat definitiv de coșmarul asaltului asupra Capitoliului.
Populismul, cu cât crește, cu atât devine mai molipsitor pentru că are capacitatea de a uni categorii sociale extreme care altfel nu s-ar asocia niciodată. Cum poate să facă asta? În mod cert nu prin apelul la rațiune sau empatie, ci stăruind asupra a două și numai două sentimente: furia și frica. Furioșii sunt clienții perfecți pentru populiști, un fel de torpile, vor fi folosiți ca muniție, îndreptați spre adversari și spre instituțiile democratice. Frica de schimbare, frica de ceea ce ar putea aduce ziua de mâine, orice frică este bună de folosit pentru populiști care o folosesc ca pe o vulnerabilitate. Frica îi cuprinde și pe adepți pentru că, dacă la un moment dat vor conștientiza că sunt pe un drum către dezastru, ei știu ce vor păți dacă vor încerca să se disocieze de lider și de mișcare, populiștii pedepsesc exemplar ceea ce le apare ca o trădare.
Am evitat să folosesc în acest text până acum numele unui partid populist și agresiv din România. Toată lumea știe despre cine este vorba, am mai scris despre isprăvile sale antidemocratice, am cerut oficial scoaterea sa în afara legii, și asta nu ca o „opinie” politică, ci ca urmare a încălcării repetate a mai multor legi, a violenței împotriva demnitarilor numiți sau aleși în mod democratic. Juridic, există toate premisele ca un scandalagiu să fie scos de pe terenul de joc. Ca și la fotbal, handbal sau tenis, dacă vreți. La fel și într-o țară democratică, când apare un populist care atacă legile și instituțiile, el trebuie anihilat de statul de drept, adică în justiție. Indiferent dacă a fost ales de popor sau nu, pentru că – nu-i așa? – într-o democrație nimeni, nici chiar cei aleși de popor, nu sunt mai presus de lege.
