Editorial Stan Pățitul se vaccinează

Data publicării:
Filip Standavid
Filip Standavid
Jurnalist Digi Fm, autor podcast
Jurnalist de radio de mai multă vreme decât i-ar plăcea să recunoască. Născut ardelean, bucureștean naturalizat, londonez prin vocație. Interesat - adesea peste măsură - de cultura pop, de avangarde și de Delta Dunării. Politicos, dar insistent (scuze anticipate viitorilor intervievați).
Filip Standavid, jurnalist Digi Fm
Filip Standavid, jurnalist Digi Fm

An nou, probleme vechi: a doua etapă a vaccinării anti-COVID, cea destinată vârstnicilor, celor cu afecțiuni cronice și persoanelor care muncesc în domeniile considerate esențiale, începe cu (încă) un lustru oficial - președintele și premierul înșiși se imunizează în acest sfârșit de săptămână.

Oficial, explicația e că demnitarii cu funcții înalte nu au căutat să sară rândul și să se strecoare în față încă din prima etapă, deși asta nu explică toate capetele care se ițeau, ca-n niște selfie-uri nereușite, în pozele din perioada sărbătorilor. 

Acum, evident, fiecare cap are parte de selfie-ul propriu.

În București, însă, dintre cele peste 20 de centre de vaccinare planificate vor funcționa momentan doar opt. E puțin, e mult? 

Cu siguranță nu e capacitatea maximă, la fel ca și în cazul testărilor, ceea ce, în tradiția locului, va duce la noi și noi discuții: ce-au făcut de nu le-au dotat, populat cu personalul necesar și lansat la timp? Câți ani va mai dura, în ritmul ăsta, până la imunizarea acelui procentaj din populație care să reducă semnificativ riscul? De ce, din sfertul de angajați eligibili, cei mai mulți sunt din administrația centrală? 

Mai nu vrea, mai se lasă

Așa-zișii sceptici se împart, în mare, în două grupuri - mai întâi, cel al drept-credincioșilor pe bună dreptate surprinși de cotitura cu adevărat spectaculoasă pe care au făcut-o mai-marii Bisericii Ortodoxe: o fi vaccinul, vorba unuia, tot lucrarea Domnului, dar uite cât de frumos lucrează el și prin intermediul mirenilor degrabă închinători la Mammon! 

Îi lăsăm deoparte pe cei cu numărul Fiarei de prin cipurile care ne-ar fi implantate odată cu serul, acolo chiar nu mai ai ce discuție să porți. 

Și mai e, firește, grupul mult mai eterogen al specialiștilor în orice școliți la Universitatea Internetului, nu cu mult mai competentă decât, of!, destule dintre Universitățile de-adevăratelea de pe la noi.

Preferații mei sunt, în această perioadă, cei care bâzâie la sursele Big Pharma și care așteaptă mai degrabă vaccinurile chinezești, că doar asiaticii știu ei mai bine, dom'le, cum e treaba cu SARS-ul și cu mutațiile sale: să nu care cumva să le atrageți atenția că epidemiologii occidentali nu se ocupau nici ei cu studiul cartofilor decât dacă aveți câteva ore bune de pierdut.

Faptul că o bună parte dintre sceptici sunt de găsit taman în instituțiile care au prioritate la vaccinare e trist, dar sub nici o formă neașteptat - sîntem în țara în care un inspector școlar propune cursuri de numerologie, până la urmă. Asta nu va scuti sub nici o formă, însă, instituțiile de nevoia urgentă de a opinti mai cu sârg și de a obține rezultate.

Proba eficacității

Plănuita redeschidere a școlilor complică și mai dihai situația - pe 8 februarie, sistemul roș-galben-verde asamblat la repezeală în ministeriatul Monicăi Anisie ar trebui să reintre în funcțiune. 

Nu putem decât spera că efectul va fi altul, căci în noaptea de dinaintea redeschiderii anului școlar luaseră foc grupurile de WhatsApp ale părinților: mai nimeni nu știa exact cine duce copiii la școală, cine și cum îi supraveghează în pauze și cine îi preia. 

Dacă singura diferență va fi că de data asta iau foc grupurile de Signal ale părinților (coincidență nefericită - taman pe 8 februarie intră în vigoare noua și controversata politică de confidențialitate a WhatsApp), mare lucru nu vom fi făcut.

Mai devreme sau mai târziu, știam cu toții - la fel cum știi că un acoperiș necârpit îți va cădea mai devreme sau mai târziu în cap - că efortul instituțional de coordonare, comunicare și aplicare a Strategiei Naționale anti-COVID avea să fie supus testului eficacității. Mai exact, că instituțiile șubrezite entuziast-inconștient vreme de vreo 30 de ani vor fi supuse probei eficacității.

Am putea (sau am fi putut, căci nu știu câtă nădejde mai poate trage cineva) să încercăm prin a înțelege că dezvoltare fără sisteme publice precum cel de educație - educație de-adevăratelea, nu mindfulness, numerologie și catehism în locul religiei - pur și simplu nu există. 

Că, în lipsa accesului larg și susținut la școală, orice conspirație zărghită se va răspândi mai ceva decât orice mutație a SARS-CoV-2. 

Că a învăța înseamnă mai mult, mult mai mult decât a căpăta un set de "competențe" (neapărat menite să te facă antreprenor la 12 ani), înseamnă să ai instrumentele grație cărora îți vei pune noi și noi întrebări, odată ce vei fi ajuns la primele răspunsuri.

Până la urmă, nimic nu e însă mai convingător decât succesul. 

Iar dacă succesul pe termen scurt se va măsura în posibilitatea cuiva de a părăsi România - pentru muncă, loisir, de frica Fiscului și/sau a Procuraturii - , atunci asta o să ni se întâmple: o s-o scoatem, bombănind și târziu, la capăt. 

Învățăm, adică, numai din ceea ce pățim: suntem o națiune de Stan Pățiți și tare mă tem că tot așa - din nefericire, numai așa - o să și încheiem campania de vaccinare. Nimic nu m-ar face mai fericit decât să mă fi înșelat.

Partenerii noștri