Adrian Neaga, noul manager sportiv al lui ACS Poli

Data actualizării: Data publicării:
Adrian Neaga, manager sportiv 01
Adrian Neaga este noul manager sportiv al lui ACS Poli Timișoara. Piteșteanul de 37 de ani a fost prezentat astăzi, oficial, alături de ultimul transfer al bănățenilor, un vârf albanezo-elvețian de 20 de ani. Amănunte, în rubrica sport.

ACS Poli Timișoara are un nou manager sportiv. Noul conducător al bănățenilor este Adrian Neaga. Piteșteanul de 37 de ani se află pentru prima dată în această postură, după ce până acum a stat pe banca unor formații de liga a treia. Neaga, care a mai antrenat în această zonă, Național Sebiș și Milenium Giarmata, crede în salvarea de la retrogradare.

„Tot cu alb-violet m-am apucat, sper ca acest club să redevină brand-ul care era înainte. În plus cred că atitudinea jucătorilor de până acum merită felicitată și să meargă pe aceeași linie ascendentă, pentru a ne salva. Eu cred că ne putem salva sportiv”, a declarat Adrian Neaga.

Neaga a adus aminte și de perioada în care tribunele stadionului Dan Păltinișanu erau pline. O imagine pe care își dorește să o revadă în Banat.

„Mi-aduc aminte ultimul meci când am jucat la Timișoara, 40 de mii de timișoreni care stăteau în ploaie la 8 seara și încurajau echipa chiar dacă scorul nu era în favoarea lor. Și chiar țin să precizez acest lucru, e primul meu obiectiv, să aducem suporterii la stadion”, a mai spus Neaga.

Fostul vârf al Stelei a fost prezentat alături de cel mai recent transfer al alb-violeților, Fabian Lokaj, un vârf elvețiano-albanez de 20 de ani, format la Young Boys Berna, dar care a evoluat în ultima perioadă la slovenii la Koper. Cei doi vor face deplasarea la Mioveni, acolo unde ACS Poli va evolua, miercuri, în compania celor de la Chindia Târgoviște în 16-imile Cupei României, în direct la Digisport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”