Branul vrea să devină staţiune de interes naţional 

Data publicării:
DRUM BRAN 111114

În perioada interbelică Branul fusese declarat staţiune climaterică. Când, în anul 2006, comuna a primit titlul de staţiune turistică de interes local, datorită numărului în creştere de turişti care o vizitau, autorităţile au început să spere la mai mult - să concureze cu staţiunile din întreaga ţară. Îi împiedică însă, chiar şi astăzi, câteva criterii pe care încă nu le poate îndeplini. Unul dintre ele îl reprezintă drumurile proaste care duc până aici.

" S-au tot făcut proiecte de execuţie pentru aceste reabilitări, se fac proiecte, expiră proiectele, se reiau lucrările de proiectare. Practic, dacă băgau banii de proiectare în acest drum, cu siguranţă arăta mai bine ", povesteşte Gheorghe Hermenean - primarul comunei Bran, ACL.

Turiştii sunt de aceeaşi părere. Valeria Moţoc a venit tocmai din Sighetu Marmaţiei ca să vadă Branul. A fost fermecată de frumuseţile locului şi este mulţumită de condiţiile de cazare pe care le-a găsit aici. Condiţiile de drum, însă, cu siguranţă nu vor fi printre aminitirile frumoase pe care le va lua cu ea acasă.

" Foarte importantă este infrastructura, pentru că mobilitatea, mişcarea, dintr-o zonă în alta, toată lumea are acum maşini, sunt scumpe, piesele de schimb. Şi de aici se pierde foarte mult, pentru că dacă nu este infrastructură nu sunt condiţii ", spune Valeria Motoc - turistă. 

Deşi Castelul Bran atrage în localitate anual sute de mii de turişti, felul în care arată împrejurimile lasă mult de dorit. Nici măcar trotuare nu sunt aici. Primăria a vrut să investească, a semnat un contract multianual estimat la 2 milioane de euro, cu sprijinul autorităţilor judeţene, ca să construiască trotuare din piatră cubică, însă, în lipsa aprobărilor de la CNADNR, rămâne legată de mâini. Lucrurile s-ar putea schimba, însă, în curând. În şedinţa de săptămâna trecută Guvernul a aprobat exproprierile pe DN73, între Piteşti şi BRaşov, în vederea începerii lucrărilor de reabilitare şi extindere a şoselei. Aceasta este o veste bună pentru autorităţile din Bran care de opt ani aşteaptă ca localitatea să devină staţiune turistică de interes naţional.

Un alt criteriu pe care localitatea nu îl îndeplineşte încă este existenţa unui centru permanent care să asigure urgenţele. Primăria a investit aproape 500 de mii de euro în ridicarea unui centru care astăzi are farmacie, un cabinet stomatologic şi spaţii pentru medicii de familie. Remizele unde ar trebui să fie parcate maşinile de ambulanţă, însă, stau cu uşile închise.

" Suntem în discuţii cu CAS Braşov, pentru a ne îndruma ori spre accesarea de fonduri europene, ori pentru a găsi un parteneriat fie cu ISU Braşov, fie cu staţia de Ambulanţă, pentru a face aici un centru de permanenţă, pentru siguranţa turiştilor care vin în satele brănene ", afirmă  Gheorghe Hermenean - primarul comunei Bran. 

Potrivit statisticilor, anual, Branul este vizitat de aproximativ 500.000 de turişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este sau nu nevoie de autorizație pentru aerul condiționat la bloc? Ce spune legea în 2025
Digi FM
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a...
Pro FM
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e...
Film Now
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu Annabelle Wallis: „Încerc să o păstrez doar pentru mine”
Adevarul
Afacerea cu care nu dai greș, cererea depășind de câteva ori oferta. „Importăm extraordinar de mult”
Newsweek
O nouă recalculare de pensii va tăia din banii unor pensionari. În ce domeniu au muncit? Document
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu...
UTV
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire...