Cristian Cioacă, din nou la proces

Data publicării:
CIOACA 250913

Procesul a început după ora 12.00, iar în sala de judecată au fost prezenţi şi cei doi inculpaţi, Cristian Cioacă şi Adrian Niţu. La termenul de astăzi s-a dezbătut cine ar trebui să reprezinte interesele minorului Patrick, chiar dacă fratele Elodiei a fost desemnat curator de către Judecătoria Piteşti. Crisitan Cioacă, însă, consideră că rudele sale ar trebui să reprezinte interesele copilului.

"Numirea curatorului, în numele fratelui victimei, al Elodiei, nu ar fi legală, că sora dumnealui împreună cu cumnatul lui au fost numiţi tutori. Deşi este o măsură luată, este vorba de un dosar la Judecătoia Piteşti, un dosar din 2012 de instituire a unei măsuri provizorii cu privire la minor. Este vorba de o măsură a plasamentului", afirmă Crina Radu, avocatul familiei Ghinescu.

Asupra acestui aspect judecătorul se va pronunţa la termenul următor, când avocatul lui Cristian Cioacă a promis că va aduce hârtia care atestă că rudele poliţistului au fost declarate tutorii minorului. Tot la termenul viitor vor fi audiaţi trei martori, printre care şi jurnalistul Dan Diaconescu.

Dosarul este pe rolul instanţelor din 2009 şi se află la a treia rejudecare, după ce, în urmă cu câteva luni, magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis casarea sentinţei prin care fostul poliţist a fost achitat în dosarul de infracţiuni informatice. Cristian Cioacă se află, în prezent, în penitenciar, după ce a fost arestat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...