Evaluarea Naţională la clasa a VI-a

Data publicării:
EVALUARE 6

Evaluarea la proba de limbă şi comunicare a început cu surprize pentru unii elevi de clasa a VI-a. Cei care studiază limba germană principal. Iniţial trebuiau să susţină examenul la limba engleză iar apoi au aflat că Acesta a fi în germană.

"Pe parcurs au spus că o să fie engleză dar în ultimul moment au schimbat cu germană. M-a luat prin surprindere", spune 

Elevii însă nu au întâmpinat dificultăţi.

"Am mai făcut nişte modele de subiecte înainte şi mi se pare mai interesantă şi mai bună pentru că nu e plictisitoare. Adică dacă ar fi tot română şi după aia tot germană te-ai plictisi pe un subiect şi ar fi prea mult, mi se pare mie", spune un elev.

Profesorii însă susţin că subiectele nu respectă programa predată la clasă.

"Nu verifică ceea ce noi am predat efectiv la clasă deci achiziţiile copiilor nu sunt verificate", declară profesorul de limba engleză Carmen Frank.

Lucrările vor fi corectate de profesori de specialitate care trebuie să facă şi fişe cu recomandări pentru fiecare elev. Toate aceste cerinţe, care necesită mult timp, provoacă nemulţumiri în rândul cadrelor didactice, care susţin că nu sunt recompensate corespunzător pentru atâta muncă.

"Va trebui să specificăm pentru fiecare elev ce anume a reuşit elevul să înţeleagă şi ce mai urmează să remedieze. Deci pentru fiecare elev trebuie făcut un astfel de desfăşurător, un întreg text narativ nu numai pentru elev, pentru întreaga clasă", spune Carmen Frank.

Evaluarea continuă vineri cu proba la matematică şi ştiinţe, testare susţinută de peste 4.000 de elevi în tot judeţul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...