Maternitatea Braşov, dotată cu aparatură medicală

Data publicării:
MATERNITATE

De azi înainte bebeluşii pot fi ţinuţi sub supraveghere cu ajutorul unui monitor electroencefalograf. Până zilele trecute această monitorizare nu putea fi făcută pentru că aparatul nu exista în secţia de Terapie Intensivă Neonatală a Maternităţii din Braşov.

"La aceşti copii la care creieraşul suferă în momentul naşterii este improtant să le monitorizăm încontinuu activitatea electrică cerebrală astfel încât în momentul în care apar probleme să putem interveni cât mai rapid", spune medicul Olimpia Petrescu - şeful secţiei Neonatologie.

Aparatul a fost donat de organizaţia "Salvaţi Copiii" care are în desfăşurare un program de reducere a mortalităţii infantile.

 "Avem o rată a mortalităţii infantile de 9/1000, dublă faţă de media ţărilor din Uniunea Europeană, pierdem anual mai mult de 1.800 de copii până la împlinirea vârstei de un an. Şi este improtant să ajutăm colectivele de medici neonatologi, maternităţile, cu echipamente performante", afirmă Gabriela Alexandrescu - preşedinte executiv "Salvaţi Copiii", România.

În momentul de faţă Maternitatea Braşov nu ar fi putut achiziţiona un astfel de aparat din cauza subfinanţării.

"Contractul cu CJAS acoperă doar 70, maxim 70% din cazurile pe care noi le facem, le externăm în fiecare lună, aici intrând şi naşterile", spune Mircea Preda, managerul Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie Braşov.

Mai grav este faptul că în acest an prin programele naţionale cu ajutorul cărora sunt asigurate ustensilele şi materialele sanitare în secţia de terpaie intensivă s-au primit mult mai puţini bani. Dacă în 2012 s-au dat 400.000 de lei, anul acesta au fost primiţi doar 100.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu