Nereguli pe pârtia de săniuş

Data publicării:
OPC PARTII

Inspectorii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor vor să închidă pârtia de săniuş din Poiana Braşov, până când va fi amenajată corespunzător şi nu va mai exista niciun pericol pentru turişti.

Pârtia nu este dotată cu perete despărţitor pentru urcare şi coborâre şi nici cu zone tampon, pentru coborârea în siguranţă. În plus, pe pârtie nu sunt panouri de informare privind gradul de dificultate şi regulamentul de utilizare. Mai mult, nu există nicio persoană care să supravegheze turiştii de pe pârtie.

Cei mai mulţi dintre părinţii ai căror copii erau astăzi pe pârtie, s-au arătat nemulţumiţi de felul în care este amenajată.

"Acum o oră, doi copilași erau pe săniuță și nu s-au putut opri, s-au dus în gardul acela, cel mai mic avea o rană la ochi, avea sânge pe ochi", ne-a spus un părinte.

Reprezentanţii Primăriei Braşov spun că acolo nu este o pârtie propriu-zisă. Cu toate acestea au acordat autorizaţii pentru cei care închiriază colace şi sănii sau pentru comercianţii de porumb fiert.

"Acolo vorbim de o zonă care tradițional este utilizată pentru săniuș. Nu este o pârtie omologată, tocmai de aceea municipalitatea nu a stabilit aceleași condiții ca pentru părtiile de schi", declară Sorin Toarcea - purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov 

Toţi comercianţii controlați se pot alege cu amenzi de până la 30.000 de lei pentru că nu au făcut dovada că îşi desfăşară activitatea pe o pârtie omologată. În acelaşi timp, reprezentanţii primăriei vor fi amendaţi cu suma de 50.000 de lei de către comisarii de la protecţia consumatorului. Mai mult, dacă în următoarele trei zile pârtia nu va fi amenajată conform, va fi interzis săniuşul în această zonă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit Nicușor Dan la summitul de la Vilnius. Anunțul a fost făcut chiar de Administrația Prezidențială
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Cum arată un apartament de lux dintr-o vilă veche, scos la vânzare cu peste o jumătate de milion de euro
Newsweek
Sprijin lunar la pensie pentru plata curentului. Ce factură trebuie să ai ca să iei bani de la stat?
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Clint Eastwood a împlinit 95 de ani: "E un supraviețuitor, un luptător adevărat", spune fiul său. Anul trecut...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”