Nevăzătorii cer indemnizaţii mai mari

Data publicării:
NEVAZATORI

George are 25 de ani şi este instructor IT. La prima vedere aceasta pare o meserie care necesită o mare atenţie vizuală, dar George demontează orice legendă. El este nevăzător şi chiar şi aşa, cu ajutorul unui program special care l-a costat 700 de dolari, reuşeşte să utilizeze calculatorul, ca orice alt expert în domeniu.


" Pe calculator în afară de grafică, adică tot ce înseamnă imaginie, pot face orice. De la trimiterea unui email, navigarea pe internet, citesc ziarul ", povesteşte George Calaican - nevăzător. 

George este însă un caz fericit. Pe lângă indemnizaţia de handicap, care este extrem de mică, el se descurcă şi datorită salariului său de la Asociaţia nevăzătorilor, unde predă informatica.

" Sunt foarte mulţi care doar această indemnizaţie o au şi mă refer în special la cei care sunt relativ tineri şi încă n-au lucrat deloc ", susţine Virgil Lazăr - preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor, Braşov.


" Sunt foarte mulţi nevăzători care n-au lucrat niciodată şi cu 300 de lei e foarte greu ", spune Sorin Niculescu - nevăzător. 

Există însă cursuri pentru nevăzători care îi pot ajuta să se angajeze şi să nu mai depindă doar de indemnizaţia de la stat.

" Am făcut un curs de masaj şi sper la o angajare, la ceva mai bun ", spune Dorin Cozac - nevăzător. 

De Ziua Nevăzătorilor, asociaţia din Braşov a organizat, împreună cu elevii Colegiului Emil Racoviţă, o acţiune de conştientizare a publicului. Efectul, însă, nu a fost cel scontat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor