Spital închis de birocraţie

Data publicării:
SPITAL SACELE

Spitalul Săcele şi-a închis porţile în aprilie 2011, la doar patru ani de când autorităţile locale au cheltuit cinci milioane de lei pentru modernizarea lui. Primăria a dat în judecată Ministerul Sănătăţii. Şi a câştigat procesul, în 2012. Doi ani mai târziu, ministrul dădea redeschiderea spitalului drept iminentă.

"Autorităţile locale de aici aveau obligaţia de a face demersuri pe lângă ... nu numai pe lângă Minister, că mare parte din vină este şi a lor. Banii sunt deja la Casa de Asigurări, deci ar putea intra rapid în contract şi ar putea fi redeschis", spunea Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, în urmă cu un an de zile.

A trecut un an fara nici o schimbare. "Păi da s-au investit atâţia bani, acolo am avut un spital foarte frumos şi medici buni", spune o localnică.

"Trebuie neapărat să fie deschis", spune alt localnic.

"Primăria Săcele a câştigat procesul, dar încă nu poate redeschide Spitalul Municipal. Unul din motive e faptul că nu are încă autorizaţie sanitară pentru funcţionarea unităţii. Şi nici n-o poate obţine, câtă vreme n-are bani pentru a readuce spitalul la standarde minime de funcţionare", relatează Claudiu Loghin, reporter Digi24 Braşov.

În patru ani şi jumătate, de când spitalul s-a închis, subsolul a ajuns plin de igrasie, iar pereţii din întreaga unitate au deja nevoie de reparaţii.

"Ne trebuie cam 500.000 de lei. (Reporter: Există aceşti bani în bugetul local?) Nu. S-a discutat ca 250.000 să pună Consiliul Judeţean şi 250.000 de lei noi, primăria", spune Radu Florea Nistor, primarul municipiului Săcele. 

"Consiliul Judeţean are bani în momentul în care consideră că ceva este prioritar. (Reporter: Spitalul din Săcele e prioritar?) Sigur, sănătatea este o problemă prioritară.(Reporter: Dar spitalul din Săcele?) Nu pot să spun în momentul de faţă", spune Mihai Veştea, vicepreşedinte, Consiliul Judeţean Braşov.

Autorităţile se tem că nu vor putea redeschide spitalul nici după găsirea banilor. Salariile de până în trei mii de lei lunar, cu tot cu gărzi, nu-i atrag la Săcele pe medicii specialişti.

La închidere, Spitalul Săcele avea 80 de paturi. Cel mai apropiat spital la care se pot duce cei 40.000 de locuitori din oraş este în Braşov, la mai bine de zece kilometri distanţă.

Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Zoltan Munteanu Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...