Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul Monicăi Iacob Ridzi. O anchetă a fost declanşată la penitenciarele Gherla şi Jilava

Data publicării:
ANCHETA RIDZI

Victor Ciorbea anunţă că a pornit ancheta în urma articolelor din presă, dar şi a sesizărilor Monicăi Iacob Ridzi. Verificările presupun inclusiv o discuţie cu fostul ministru, despre tratamentul din închisoare.

Ca să explice demersul, Avocatul Poporului a invocat câteva pasaje din mărturisirile Monicăi Iacob Ritzi. Ea susţine, pe blogul personal, că a fost nevoită să stea în frig, să facă duş doar de 3 ori pe săptămână şi să se plimbe doar o oră pe zi, într-o "cușcă" de aproximativ 10/4 metri. 

Potrivit reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor, fostul ministru a primit două paturi din dotarea penitenciarului, iar temperatura medie în camere este 22 de grade Celsius.

La începutul săptămânii, Monica Iacob Ridzi a fost transferată de la Secția exterioară a Penitenciarului Gherla la Spitalul Penitenciar Jilava, din cauza problemelor de sănătate, unde a ajuns după 28 de ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri