Buget istoric pentru Cluj: peste un sfert de miliard de euro

Data publicării:
080114 buget record

Construirea celei mai moderne săli polivalente din România şi înnoirea parcului auto al companiei de transport. Acestea sunt proiectele pe care vor fi chelutiţi cei mai mulţi bani din bugetul istoric de 257 de milioane de euro al Clujului.

"Este o creştere a bugetului municipiului cu 48 de milioane de euro, de la 208 la 257 de milioane de euro. Creşterea, în esenţă, se bazează pe utilizarea fondurilor europene, pe accesarea creditului şi pe excedentul anilor precedenţi. În acest lucru constă creşterea bugetului", explică Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Prioritar este şi proiectul prin care vor fi aduse pe străzile oraşului 50 de staţii de închiriere de biciclete, o promisiune făcută clujenilor de primărie încă din 2011.

"Vor fi 500 de biciclete, care vor fi puse în circulaţie pentru moment. Vor fi 18.8 kilometri de piste de biciclete şi trasee de biciclete, undeva la 59 de kilometri", precizează Ovidiu Câmpean, managerul proiectului.

Clujenii sunt de părere că modernizarea drumurilor şi amenajarea de noi locuri de parcare ar trebui să fie prioritare în cheltuirea banului public.

Autorităţile locale au promis că în 2014 vor reabilita cele mai importante intrări în oraş, printre care şi Calea Turzii. Modernizarea arterei ar urma să coste 4 milioane de euro şi să fie finalizată până în luna septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se pregăteşte înmormântarea lui Iliescu! Unde va avea loc priveghiul, se stabilesc ultimele detalii
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Justin Timberlake a aflat că suferă de boala Lyme, după luni de incertitudine. Soția lui "și-a dat seama că...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
Cine își mai permite să cumpere o locuință de lux în România. În ce județe sunt acestea
Newsweek
Pensionar ieșit la pensie limită de vârstă a primit 2.800 lei în plus. Cât a așteptat? Cât a muncit?
Digi FM
Mihaela Rădulescu, prima aniversare în doliu, fără Felix Baumgartner. Ce urare i-a făcut anul trecut bărbatul...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
FOTO. Zâmbitorul Tom Holland, pentru prima dată pe platourile de la „Spider-Man: Brand New Day”, în costumul...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”