Criză de sânge la Centrul de Transfuzii din Cluj-Napoca

Data publicării:
donatii sange

Carmen Marin are 41 de ani şi este din Galaţi. În februarie a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, iar de la jumătatea lunii martie, urmează un tratament cu citostatice. Femeia a avut nevoie la începutul acestei luni de o transfuzie de sânge, dar spitalul în care a fost internată nu dispunea de grupa de care avea nevoie.

"Că nu au sânge, că dacă aş fi avut pe cineva care să doneze, prieteni, cunoscuţi, colegi de serviciu, atunci s-ar fi eliberat. Sângele este strict pentru cazurile de urgenţă, pentru accidente, pentru operaţii, în care se pierde foarte mult sânge şi atunci pentru ceilalţi la care se mai poate amâna, chiar nu pot să elibereze sânge", a spus pacienta. 

Astfel de situaţii se regăsesc în majoritatea spitalelor clujene. Medicii sunt nevoiţi să amâne operaţii şi să trateze mai întâi urgenţele.

"Unde n-au fost operaţii de urgenţă, am putut planifica şi am mobilizat donatori şi am rugat aparţinătorii să ne înţeleagă nevoia de sânge şi să doneze în numele bolnavilor. Dar activitatea se desfăşoară mai greu, când nu există grupa respectivă, nu poţi asigura în caz de urgenţă în operaţie", a declarat Claudia Nicorici, medic la Spitalul Clinic Municipal Cluj.

"A fost nevoie de grupa A2 pozitiv, o grupă care este mai rară şi cantitatea de sânge este mai mică, altă secţie clinică mi-a spus că avea probleme cu grupa AB4 negativ. Chiar dacă nu au fost aceste grupe de sânge, s-a trecut pe înlocuitori, acea grupă de donori universali cu acordul pacientului", a afirmat Monica Costin, director de îngrijiri la Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj.

La Centrul de Transfuzii se prezintă în această perioadă, în medie, câte 30 de donatori zilnic, jumătate din numărul celor înregistraţi în primăvară. Explicaţia este că, acum, oamenii sunt plecaţi în concedii. Pentru a asigura necesarul de sânge pentru clinicile clujene, conducerea centrului a făcut apel la donatori înregistraţi în arhivă.

"Am făcut chemări de la donatori mai ales pentru grupele rare, cele cu Rh negativ, ducem lipsă de 0 negativ, de A negativ şi chiar de A pozitiv, şi am avut răspuns favorabil din partea unora, unii n-au putut să vină", a spus Carmen Zdrenghea, biolog medical la Centrul de Transfuzii Cluj.

Cei care donează sânge primesc tichete de masă în valoare de 80 de lei, reducere la abonamentul pentru transportul în comun şi o zi liberă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...