Fotbal. Universitatea Cluj a dat lovitura sub Tâmpa

Data publicării:
fotbal Universitatea 1

Lemnaru a deschis scorul după 18 minute de joc, iar uruguayanul Ceppelini a majorat avantajul oaspeţilor patru minute mai târziu. FC Braşov a revenit în joc odată cu golul lui Machado, care a punctat cu o lovitură de cap în urma unui corner. Ceppelini a stabilit scorul final al întâlnirii în prelungirile primei reprize: 3-1 pentru echipa lui Ogăraru, care s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României. Desemnat jucătorul meciului, Valentin Lemnaru l-a felicitat la final pe coechipierul său din Uruguay.

"După părerea mea, pot să îi dau trofeul lui Cepellini, pentru că el cred că a făcut un meci mult mai bun ca mine", a spus Valentin Lemnaru.

"Suntem foarte bucuroşi pentru această calificare, pentru că Cupa este un obiectiv pe care ni l-am propus noi, vestiarul, pentru că este singurul trofeu din visteria clubului şi eu ţin foarte mult la lucrul acesta. Sper să ajungem cât mai departe. De ce să nu câştigăm trofeul, dar pas cu pas", a afirmat antrenorul George Ogăraru.

Universitatea Cluj are o singură cupă în palmares: la primăvară se vor împlini 50 de ani de când studenţii au cucerit trofeul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri