Locuitorii din Florești, nemulţumiţi de firma de transport

Data publicării:
FANNY

Cei mai mulţi dintre cei 28.000 de locuitori din Floreşti, cea mai populată comună din ţară, fac zilnic naveta la şcoală sau la muncă în Cluj-Napoca. Ei se plâng de aproape 5 ani de aglomeraţie şi de preţurile mari practicate de firma care asigură transportul din localitate până în Cluj-Napoca.

"Având în vedere caracteristicile traficului între Cluj și Florești, prețului unui bilet nu ar trebui să fie mai mare decât prețul unui bilet Cluj intern" crede Horea Șulea, primarul comunei Florești.

Până să găsească autorităţile o rezolvare, speculanţii au trecut la atac. Îşi racolează clienţii chiar din staţii şi pentru doar 4 lei îi transportă până la intrarea în Cluj.

50 de locuitori ai comunei Floreşti au protestat duminică în faţa primăriei Florești şi au cerut un transport în comun civilizat.

Consiliul Județean Cluj a încercat să rezolve situația și a blocat de curând licitația pentru această rută, astfel încât Regia de Transport a municipiului să se extindă şi către Floreşti. Tribunalul Cluj a dat însă câștig de cauză firmei private. Reprezentantul firmei nu a dorit să comenteze acest subiect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri