Noi audieri în dosarul accidentului aviatic

Data publicării:
270114 AUDIERI-1

Între timp, procurorii Parchetelor de pe lânga Curţile de Apel Alba, Cluj şi Bucureşti continuă audierile.

Tatăl copilotului Răzvan Petrescu a fost citat să se prezinte pentru a fi audiat mâine, în București. Acesta se află însă la Cluj și a cerut să fie audiat aici. Drept urmare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, care conduce ancheta, a cerut întrunirea unei comisii rogatorii la Cluj.

Până acum, au fost audiaţi localnici din Horea, medicii salvatori, răniţii din accidentul aviatic, cu excepția copilotului Răzvan Petrescu, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor care au coordonat misiunea în teren.

Procurorul Augustin Lazăr spune că cercetările vizează şi aparatura tehnică de la bordul avionului, cum ar fi aparatul GPS, staţia ELT şi antena ce a fost găsită la locul prăbuşirii. În plus, sunt 11 colete cu probe, pentru că au fost depuse și documente relevante pentru clarificarea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

Deocamdată, dosarul rămâne la Alba. El va fi mutat la Bucureşti, doar dacă persoanele din dosar nu pot fi cercetate de procurorii din Alba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai ieftină staţiune de pe litoralul românesc. Sunt preţuri chiar şi cu 50% mai mici decât în Mamaia
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Nick Carter, imaginea care a stârnit îngrijorare printre fani: „Pare bolnav, sper că nu e nimic grav!” Cum...
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensie specială de 25.000 lei la 45 ani. Pensionari cu zeci de ani de muncă iau 1.281 lei. De ce?
Digi FM
Andreea Bălan, în costum de baie roșu și sandale cu toc, pe marginea piscinei. Distracție în prima vacanță a...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Will Smith regretă că a refuzat două dintre cele mai mari filme SF din istorie: "N-am mai spus asta...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills