Primăria, acuzată de discriminare

Data publicării:
070114 primaria discriminare

Cele 76 de familii de etnie romă evacuate de pe strada Coastei din Cluj-Napoca îşi amintesc foarte bine ziua de 17 decembrie 2010. Atunci, acestea au fost mutate, printr-o decizie a municipalităţii, în locuinţe de necesitate aflate lângă groapa de gunoi a oraşului.

Acum, romii relocaţi în zona Pata Rât se plâng de condiţiile în care trebuie să trăiască. Aceştia nu au încălzire sau apă caldă. De asemenea, există doar un grup sanitar la patru apartamente.

Magistraţii au dispus ca fiecare reclamant să fie despăgubit cu 2.000 de euro, iar familiile să primească locuinţe sociale care să respecte condiţiile cerute de lege.

"Am luat decizia de a întemeia o asociaţie prin care am reuşit să rezolvăm mai multe probleme şi sunt în curs de rezolvare legat de ce avem cu primăria. Sincer să vă spun, 2.000 de euro nu ne prea fascinează pe noi. Pe noi, singurul lucru care ne-ar interesa ar fi să fim mutaţi de aici, să beneficiem de locuinţe sociale, să avem grijă de copii să îşi termine şcolile pe care le au", spune Stancu Florin, directorul Asociaţiei Comunitare a Romilor din fosta stradă Coastei.

Reprezentanţii primăriei susţin că acuzaţiile de discriminare sunt neîntemeiate şi au anunţat că vor face recurs la decizia instanţei.

"Nu am avut de-a face cu un caz de evacuare forţată, ci cu o procedură administrativă de atribuire de locuinţe sociale de urgenţă, locuinţe sociale care au fost construite special pentru a rezolva problema acestor familii, peste 50 de familii care locuiau efectiv ilegal, fără nicio normă de trai normală, în mijlocul străzii", precizează Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei.

Pe de altă parte, membrii organizaţiilor, care militează pentru drepturile minorităţilor, consideră că Tribunalul Cluj a făcut dreptate.

"30% din cazuri erau familii care stăteau cu acte în regulă acolo și aveau chiriile plătite până la finalul lunii decembrie 2010. Restul familiilor erau fără acte de proprietate, dar chiar dacă trebuiau evecuate, ar fi trebuit evacuate, aşa cum stipulează şi legea, în timpul primăverii. Cluj-Napoca, pentru a devenit capitală europeană, trebuie să desfiinţeze acel ghetou ca să-şi merite acest titlu şi această candidatură", crede Adrian Dohotaru, membru al Grupului de Lucru al Organizațiilor Civice.

Recursul înaintat de primărie se va judeca la Curtea de Apel Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor