A început culesul viei la Murfatlar: 1.000 de culegători muncesc de dimineaţă până seara pe plantaţie

Data publicării:
struguri

Culegătorii vin la Murfatlar din toate colţurile ţării. Înarmaţi cu foarfeci şi găleţi robotesc cât e ziua de lungă. O parte din ei culeg via de când se ştiu. Ionuţ Imbrea este din Bacău şi se declară patriot.

Ar fi putut pleca la lucru în Italia sau în Spania, dar a preferat să culeagă struguri. Pentru fiecare găleată culeasă este plătit cu 50 de bani.

Culesul strugurilor este un proces laborios şi solicitant din punct de vedere fizic, iar sezonierii trag tare ca să culeagă cât mai mult.

"Momentan recoltăm Pinot Noir-ul este un soi care se coace mai devreme, se face mai repede decât celelalte soiuri. Este o recoltă extraordinară cum n-a mai fost de mulţi ani", spune Cristina Rogozneanu, şef fermă Podgoria Murfatlar.

Cum se face vinul

Odată culeşi strugurii sunt puşi în bene şi apoi transportaţi la o zdrobitoare industrială, iar mustul obţinut este ţinut permanent într-o instalaţie de inox unde este lăsat la fermentat şi apoi la maturat.

Ulterior, vinul roşu este transferat în butoaie de stejar, în timp ce vinul alb se ţine în tancuri din inox. Conducerea firmei vorbeşte despre un an perfect pentru producătorii de vinuri.

Dan Domnaru, reprezentantul podgoriei, spune că faţă de anul trecut "anul acesta este mai bun şi estimăm o creştere a calităţii cu aprox 30 de procente cât despre calitate este cam la fel cu anul 2011 care a fost un an foarte bun şi calitativ şi cantitativ".

Producţia de struguri este aproximată la 25.000 de tone, respectiv 18 milioan de litri de vin.

Liviu Burghelea
Ionuţ Căpitan

Editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde se ascunde Klaus Iohannis în timp ce ANAF îi cere 1 milion de euro. Fostul președinte a stârnit furie cu...
Digi FM
De ce nu își găsește David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, un job: „Mai bine mă nășteam într-o...
Pro FM
Bianca Censori, imaginile provocatoare care i-au adus noi critici: „Pentru nimeni și nimic nu merită să-ți...
Film Now
Halle Berry a fost Miss World USA. Cum arăta în 1986
Adevarul
Popa sfințește sportul. Un profesor cu 33 de operații și cu un picior tăiat ține în viață, de 29 de ani...
Newsweek
Poate fi pusă poprire pe pensie sau pe salariu minim? În ce condiții executorul poate lua banii
Digi FM
Prietenia lor, lăudată de fani. Helen Mirren, la brațul lui Pierce Brosnan, la premiera celui mai nou film în...
Digi World
Un reputat astrofizician de la Harvard avertizează: o navă extraterestră „ostilă” ar putea lovi Pământul în...
Digi Animal World
Câinele format de români pentru români, dat uitării: Mioriticul a ajuns la doar 70 de pui pe an
Film Now
Sharon Stone, apariție rară pe covorul roșu cu cei trei fii. Au strălucit împreună la premiera „Nobody 2”
UTV
Adela Popescu, despre începutul relației cu Radu Vâlcan. „Mi-a luat puțin timp până m-am lămurit că...