Reforma în sănătate, dezbătută la Craiova

Data publicării:
030913 reforma sanatate din 21

Reforma în sănătate a fost dezbătută la Craiova. Reprezentanţi ai spitatelor, medicilor de familie şi sindicate din Oltenia şi-au spus nemulţumirile în faţa ministrului Eugen Nicolăescu. Oamenii aşteptau soluţii din partea demnitarului, dar tot ce au primit au fost promisiuni că problemele din sistemul medical se vor rezolva curând.  

Medici de familie, directori de unităţi spitaliceşti, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor din subordinea Ministrului Sănătăţii au asistat la propunerile lui Eugen Nicolăescu.

Noutăţile reformei ar fi schimbările din domeniul salarizării, acestea urmând să se realizeze în funcţie de performanţă. De asemenea, din punct de vedere administrativ, spitalele ar putea deveni entităţi economice, care se vor gospodări individual.

Nu toţi au fost încântaţi de propunerile ministrului Sănătăţii. Primii care şi-au arătat nemulţumirea au fost medicii stomatologi. Ei spun că bugetul alocat este prea mic. Reproşuri au venit şi din partea sindicatelor.

Şi simpli pacienţi au luat cuvântul, pentru a prezenta problemele din sistemul sănătăţii. Unii chiar au menţionat că sunt îndemnaţi de medici să cumpere anumite medicamente scumpe, în defavoarea celor ieftine.

“În acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii, prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc de la generic până la original şi pacientul să decidă, să opteze”, a spus Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Aceasta este a treia dezbatere publică organizată în ţară privind reforma în sănătate. Întâlnirile vor continua săptămânile viitoare şi în alte oraşe din ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cenușăreasa litoralului românesc, staţiunea aproape goală la final de iunie. Era o bijuterie în comunism
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cine va regiza următorul film „James Bond”. „Sunt un fan convins al lui Bond. Pentru mine, e un teritoriu...
Adevarul
Polonia cere arme nucleare, România ezită. Fost șef de Stat Major: „N-am avea cu ce le apăra și am deveni...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Gerard Butler, mândru de „fiul” său din „How to Train Your Dragon”. Au sărbătorit împreună 20 de ani de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget