Şoferii rău-platnici din Drobeta Turnu Severin, executaţi silit 

Data publicării:
220813 amenzi severin

Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Drobeta Turnu Severin îi execută pe rău-platnici. Pentru că nu găsesc soluţii pentru a încasa amenzile pe care şoferii nu le achită, şefii institutiei au decis ca din această lună să le pună sechestru pe bunuri.

Pentru că nu au plătit amenzile, din această lună, şoferii datornici vor fi executaţi silit. Din 6 milioane de lei, cât reprezintă valoarea amenzilor aplicate în acest an, autorităţile au încasat puţin peste 7%. În cazul în care nu vor putea să recupereze sumele restante, amenzile vor fi transformate de instanţă în muncă în folosul comunităţii.

„Serviciul Taxe şi Impozite al primăriei somează debitorul. Acesta are termen 15 zile să vină să plătească. Dacă nu plăteşte, atunci se pune poprire şi i se pun bunurile în urmărire. Dacă nici această operaţiune nu are succes, singura soluţie este să ne adresăm instanţei şi să transforme amenda în muncă în folosul comunităţii", spune Romulus Vîlcu, viceprimar Drobeta Turnu Severin.

Îngrijorător este faptul că numărul amenzilor este în crestere, de la an la an.

"În primele şapte luni ale anului 2012, poliţiştii Serviciului Rutier Mehedinţi au aplicat un număr de 27.233 de sancţiuni contravenţionale, comparativ cu acest an, când am înregistrat creştere şi anume, tot în primele şapte luni ale anului 2013, au fost aplicate 33.914 sancţiuni contravenţionale", a precizat Roxana Vişan, agent de poliţie.

Din momentul în care instanţa se pronunţă pentru munca în folosul comunităţii, persoana în cauză are la dispoziţie doi ani pentru a presta acest serviciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...