BUZĂU. S-a deschis Muzeul „Timpul Omului"

Data publicării:
muzeu buzau

Aflată la 51 de kilometri de Buzău, comuna Mînzăleşti păstrează şi astăzi cu sfinţenie portul popular, dar şi meşteşuguri precum olăritul şi morăritul.

Toate pot fi admirate de acum în cadrul Muzeului Timpul Omului. Incursiunea în lumea tradiţiilor începe pe scările desenate chiar de elevii din comună. La etaj se află două cămăruţe, fiecare cu un element central şi o poveste.

Cei mai emoţionaţi vizitatori au fost localnicii deoarece fiecare a contribuit cu exponate scoase din lada străbunicilor.

Cecilia Petrescu, localnic: "Am aici un ilic al soacrei mele, pe care îl vedeţi aici, costum naţional integral cum am pe mine în muzeu şi ştergare, două ştergare".

"Mie îmi aminteşte de casa bunicii într-un fel, unde multe dintre obiectele ăstea erau prezente, am copilărit cu ele" spune un vizitator.

Valeriu Beşliu, primar Mînzăleşti: "Am vrut să rămână ceva în urmă, să vedem rădăcinile, de unde am plecat şi unde am ajuns. Pentru că tradiţia, folclorul este ceea ce ne defineşte pe noi".

Conceptul muzeului aparţine echipei de dezolvare a Geoparcului Ţinutului Buzău.

Razvan Gabriel Popa, reprezentant Geoparcului Ţinutului Buzău: "Am încercat să facem de parteneriat cu primăriile de pe teritoriul viitorului Geoparc, sunt 18 teritorii, 18 comune, Mînzăleşti fiind una dintre ele pentru a putea să diseminăm informaţiile pe care noi le luăm, informaţiile pe care le culegem pe teren să le putem interpreta pentru public". 

Muzeul Timpul Omului va fi deschis în permanenţă pentru toţi cei care vor să îi treacă pragul.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

reporter: Georgiana Ciurea
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul crimei din Cosmopolis. A fost emis ordin de protecție și împotriva soțului...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Motivul pentru care fiica actriță a lui Kate Winslet nu a văzut niciodată Titanic. Mia Threapleton e "pe cai...
Adevarul
Cum arată un apartament de lux dintr-o vilă veche, scos la vânzare cu peste o jumătate de milion de euro
Newsweek
Se pot tăia pensiile și salariile bugetarilor? Răspunsul oficial așteptat de 6.000.000 de români
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
„Naturalețea ta e atât de atrăgătoare!”. Dakota Johnson, impecabilă într-o rochie neagră la o petrecere în...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”