Duminică de foc

Data publicării:
canicula

Gălăţenii au avut parte în acest sfârşit de săptămână de temperaturi caniculare.

Adrian Obreja - reporter Digi24: "43 de grade Celsius, atât indică termometrul în mijlocul zilei la Galaţi, într-o zonă intens circulată a oraşului".

Cei care au ieşit din case la orele prânzului au căutat umbra.

Iova Başa: "Mai ales aici la Păpădie venim că e mai răcoare. După-amiază iarăşi mai venim. Asta este vara, ce să facem? Nu putem să stăm numai în casă".

Cu pălării pe cap sau cu sticle de apă în mână, oamenii au încercat să se ferească de căldură atât cât au putut. Mai rău a fost pentru cei care au circulat cu mijloacele de trasnport în comun. Mai ales că la niciun autobuz nu merge sistemul de aer condiţionat.

Atât pentru călători cât şi pentru şoferi căldura este insuportabilă.

George Sârbu - şofer autobuz: "Când sunt călători sunt 70, 80 de grade Celsius. Iar la orele prânzului se ridică. Bem multe lichide, folosesc şerveţele umede, mai stau puţin în curent".

A fost atât de cald încât apa vărsată pe asfaltul încins s-a evaporat în mai puţin de două minute. Medicii de la ambulanţă au avut de lucru în ultimele 24 de ore.

dr. Mihai Polinschi - director SAJ Galaţi: "Din 78 de cazuri în ultimele 24 de ore, peste 25 la sută, deci peste 20 de cazuri au fost legate direct sau indirect de valul de căldură. Vorbim de lipotimii, leşinuri în locuri publice, accidente vasculare".

Medicii sfătuiesc populaţia să evite ieşirile din casă la orele prânzului, să consume de apă şi să poarte îmbrăcăminte de culoare deschisă.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
O româncă a rămas fără 50.000 de lei, în urma unei fraude de tip „spoofing”. Cum funcționează noua metodă de...
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...